Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
„IHTIS – REVISTA NOASTRĂ” este un nou proiect IHTIS generat de considerentul că: tot ceea ce am realizat împreună și îndeosebi ceea ce descoperim mereu în comunitate trebuie consemnat, promovat și valorificat. Inițiativa aparține dlui. Prof. Corneliu Drescanu, în viziunea căruia publicația reprezintă un proiect care, prin apariţii anuale, va urmări promovarea asociaţiei, a modului de implicare şi a parteneriatelor sociale şi de relaţionare cu comunitatea, a principalelor evenimente socio-culturale în care sunt antrenate persoanele cu dizabilităţi din judeţul Botoşani şi din ţară.
Obiectivul proiectului este structurat pe câteva componente: informare, consultare de specialitate, legislație, iniţiative culturale de amploare, consiliere, pregătirea voluntarilor pentru a lucra cu persoane care prezintă cerinţe speciale, apariţii editoriale, rubrica destinată contactului cu cititorii. Colectivul redacţional va fi alcătuit din jurnaliști, cadre didactice, psihopedagogi, logopezi, reprezentanţi ai administraţiei şi ai bisericii ortodoxe, precum şi diverşi specialişti.
Proiectul editării revistei va contribui la o mai bună integrare a persoanelor cu cerinţe speciale, cu probleme sociale, precum şi la schimbarea atitudinii faţă de acestea prin înlăturarea “etichetelor” şi prejudecăţilor creând, totodată, oportunităţi pentru implementarea programelor de parteneriat cu alte fundaţii şi organizaţii nonguvernamentale. Revista va surprinde în pagini tip “medalion” persoane care se afirmă şi se implică în acţiuni de profil.
Concluzionând, aceasta publicaţie va reprezenta pe piaţa media, alături de celelalte mijloace de care dispune Asociaţia IHTIS, o noutate şi un alt stil de abordare a vieţii şi a aspiraţiilor unor categorii de semeni care nu au existenţa îndeajuns de reflectată şi optimizată, pe dimensiunea unei reale inserţii sociale.
Aceste remarci sunt pentru un prim număr și au un caracter general, urmând ca în apariţiile ulterioare să fie abordate noi rubrici precum: studii de caz, foto-eveniment, rubrici medicale, corespondenţa între cititori, sfaturi utile, editoriale, totul într-un design modern, cu o realizare grafică atractivă.
Nu ne rămâne decât să-i mulțumim Dlui Prof. Corneliu Drescanu pentru inițiativa solidară față de perspectivele Asociației IHTIS acordându-i, cu deosebit respect, toată susținerea necesară. Mihaela Mihăescu
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.