Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Proiectul „Reabilitarea și modernizarea clădirii destinate furnizării serviciilor sociale”, proiect care este parte integrantă a proiectului integrat de dezvoltare urbană, este aproape de final.
Lucrările din cadrul acestui proiect continuă în faza a doua, lucrări care constau în reabilitarea parterului clădirii, etajului unu, cât și finalizarea unor lucrări de structură exterioară a clădirii. Potrivit directorului Direcției de Asistență Socială Dorohoi, lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestei veri.
„Sunt lucrări de igienizare și de reparație. Săptămâna aceasta am finalizat igienizarea și repararea cantinei de ajutor social. Despre centrul de zi pentru copii cu dizabilități vă pot spune că acest centru este finalizat, avem și dotarea necesară, urmează ca aproximativ într-o lună de zile să finalizăm și etapa a doua a acestui proiect. Acest lucru înseamnă că în maxim o lună jumătate vom putea să arătăm ce s-a construit cu fonduri europene în Municipiul nostru, în ceea ce privește dezvoltarea structurii de servicii sociale în cadrul Direcției de Asistență Socială. Până la sfârșitul verii finalizăm și lucrările.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, ec. Radu Surdu, directorul Direcției de Asistență Socială Dorohoi.
Întreaga echipă de proiect a depus o muncă destul de costisitoare, rezultatele văzându-se abia după cinci ani, de la primele documente pe care le-au înaintat către Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est ca și solicitări din partea municipalității de a finaliza acest proiect. Este cel de al șaptelea proiect pe care Direcția de Asistență Socială îl implementează.
„Sperăm ca în viitor să ni se aprobe și cel de-al optulea proiect în valoare de 370.000 de euro, proiect pe care l-am depus deja acum două săptămâni la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Împreună cu colegii mei participam cât putem la dezvoltarea acestei urbi în care trăim cu toții și pe care vrem să o vedem cât mai frumoasă.”, a spus în exclusivitate pentru Dorohoi News, ec. Radu Surdu, directorul DAS Dorohoi.
Acest nou proiect AM POS DRU din cadru MMFPSPV este un proiect prin care se dorește să se facă cursuri de formare profesională pentru o parte din categoriile de beneficiari pe care îi are DAS Dorohoi în evidențele sale, cât și pentru alte categorii defavorizate. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru înțelegere!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.