Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Cea de-a treia ediție a Școlii de Vară de la Centrul de Zi pentru copii „Jurjac” Dorohoi din cadrul Direcției de Asistență Socială (DAS) se va încheia vineri, 23 august 2013. Pentru cei 15 voluntari și pentru cei peste 70 de copii care au participat, va fi organizată, săptămâna viitoare, o excursie.
„Ca în fiecare an, după cum ne-am obișnuit, organizăm Școala de vară la Centrul de Zi pentru copii „Jurjac”. În acest an am avut peste 70 de copii care au participat și ne-am bucurat de sprijinul a 15 voluntari. La finalul acestei ediții ne-am hotărât ca toți copiii și voluntarii care au participat la Școala de vară să meargă într-o excursie al cărei loc urmează să îl stabilim. Privitor la acest lucru, domnul primar ne-a confirmat sprijinul prin închirierea a două autocare”, a declarat pentru Dorohoi News, Radu Surdu, directorul Direcției de Asistență Socială Dorohoi.
Școala de vară de la Centrul de Zi pentru copii „Jurjac” este organizată pe perioada vacanței, în acest an desfășurându-și activitatea în intervalul 1 iulie 2013 – 23 august 2013. (DorohoiNews.ro)
Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru înțelegere!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.