Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Aţi uitat cum este frumos şi corect să vă comportaţi în societate? RomaniaTV.net vă vine în ajutor şi vă prezintă o serie a celor mai importante reguli din Codul bunelor maniere. După ce săptămâna trecută v-am vorbit despre "PREZENTAREA - Cine şi cui se prezintă", acum vorbim despre felul de a servi diferite mâncăruri.
Codul bunelor maniere, inclusiv cum să mănânci corect, se învaţă indiferent de mediu, vârstă, nivel de cultură.
În primul rând, haideţi să învăţăm cum mâncăm. Toată lumea trebuie să ştie că nu trebuie să mâncăm grăbit sau nervos. Este nu numai o regulă de politeţe, ci şi o prescripţie medicală. Nu bem şi nu vorbim cu gura plină. Oamenii care încearcă să mănânce şi să povestească în acelaşi timp fac o impresie neplăcută. Este de prost gust să ţinem degetul mic uşor ridicat când mâncăm sau când bem.
ESTE BINE DE ŞTIUT:
Dacă-i oferi cuiva un cuţit, o furculiţă sau o lingură, le ţii de mâner, dar astfel încât persoana care le ia să le poată apuca tot de acolo.
Dacă vi se cere sarea sau piperul, le veţi da peste masă sau prin faţa vecinului, nu prin spatele lui.
În momentul în care un platou ajunge la noi, ne servim cu lingura ţinută în mâna dreaptă şi ne ajutăm cu furculiţa din stânga. Numai chelnerii servesc ţinând ambele tacâmuri într-o singură mână, scrie Aurelia Marinescu în cartea sa "Codul bunelor maniere astăzi".
Cum se mănâncă diferite feluri:
Pâinea şi sandvişurile se mănâncă în mod diferit. Eleganţa cu care mănâncă pâinea este ceea ce distinge un mesean educat, dar puteţi trece testul cu brio dacă ţineţi minte că pâinea, chiflele sau brioşele se rup în două (sau în bucăţi mici) înainte de a le unge cu unt şi a le mânca. Sandvişurile mari se taie cu cuţitul şi se bagă în gură cu furculiţa, exact ca bucăţile de friptură. Sanvişurile mici se iau cu mâna.
Cartofii nu se taie cu cuţitul şi nu se zdrobesc cu furculiţa în farfurie. Excepţie fac cartofii copţi în coajă, care se înţeapă cu furculiţa şi se curăţă cu cuţitul.
Dulceaţa şi mierea nu se mănâncă direct din borcan. Fiecare îşi ia pe farfurie cât doreşte.
Salata se mănâncă cu furculiţa, însă în cazul frunzelor mari, se utilizează şi cuţitul. Salata iceberg se mănâncă întotdeauna cu furculiţa şi cuţitul. Nu îţi pune salata în farfuria cu mâncare! Dacă nu ai un bol personal pentru salată, aceasta se pune pe farfuria pentru unt sau pe altă farfurie, decât pe cea cu felul principal!
Supele sunt servite în ceşti sau boluri. Nu se răceşte o supă fierbinte suflând în ea. În niciun caz nu aplecăm farfuria pentru a lua ultima înghiţitură. Nu se înmoaie pâinea în supă (în niciun sos).
Spaghetele. Din castronul adus la masă, vă serviţi cu o porţie rezonabilă, apoi le mâncaţi răsucindu-le cu furculiţa ţinută în mâna dreaptă şi ajutându-vă cu lingura ţinută în mâna stângă.
Mezelurile de toate felurile, tăiate în prealabil în felii, se curăţă de coajă cu furculiţa şi cuţitul, în propria farfurie.
Chiftelele, sarmalele şi ruladele se taie numai cu furculiţa.
Peştele nu se mănâncă la fel ca friptura - nu se foloseşte un cuţit obişnuit. Cuţitul se foloseşte doar la dezosare şi ca ajutor la mâncat. Oasele de peşte din gură se pun pe furculiţă, în cazuri de forţă majoră le putem scoate cu două degete. Mâncatul peştelui cere o îndemânare specială.
Mai întâi tăiați capul și coada peștelui cu furculița și cuțitul și mutați-le într-o parte a farfuriei. Apoi inserați vârful cuțitului pe lângă șira spinării și despicați peștele de la un cap la altul.
În acest moment, aveți trei opțiuni:
-trageți șira spinării afară;
-desfaceți peștele ca pe o carte și scoateți șira spinării;
-ridicați fileul de deasupra, mâncați-l, apoi scoateți șira spinării din fileul rămas.
Înainte de a ieşi în lume, întrebaţi şi apoi exersaţi acasă.
Orezul se mănâncă şi el cu furculiţa, ajutându-ne cu cuţitul.
Ce să NU faci la masă
NU te agita. Dacă nu-ţi place ceva, lasă-l în farfurie.
NU fotografia masa, vei părea disperat.
NU folosi tacâmurile pentru a indica ceva cu ele.
NU sufla în mâncare. Aşteaptă să se răcească de la sine.
NU fuma la masă, decât dacă ai fost invitat de către gazdă.
NU te certa cu chelnerul.
NU ţine furculiţa în mână când bei. Sursa: romaniatv.net
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.