Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Copiii cu vârsta până la trei ani nu vor mai putea fi instituționalizați, iar până în 2020 România nu va mai avea copii în centrele de plasament, potrivit obiectivelor cuprinse în strategia privind drepturile copiilor 2014 - 2020 anunțată, duminică, de ministrul Muncii, Rovana Plumb.
„Începem să conturăm și să finalizăm, împreună cu experiența și expertiza pe care UNICEF ne-o oferă, strategia pentru copii până în 2020, pentru drepturile lor. Am două obiective — unul pe termen imediat, celălalt până în 2020. Obiectivul nostru este ca până în 2020 să nu mai avem copii în centre de plasament, iar pe termen scurt, al doilea obiectiv pe care îl avem — și sper ca acest lucru să se finalizeze până la sfârșitul acestei sesiuni a legislativului — este acela de a nu mai avea niciun copil cu vârsta până la 3 ani în instituții. Acestea sunt două obiective majore, dar strategia conturează și multe alte direcții strategice, astfel încât să reducem sărăcia în rândul copiilor, să vă avem sănătoși, să vă avem educați, pentru că acest lucru este foarte important pentru societatea noastră", le-a spus Rovana Plumb părinților și copiilor prezenți la Muzeul Satului, la un eveniment dedicat copiilor.
În ceea e privește procesul de dezinstituționalizare a copiilor, care trebuie să se finalizeze în 2020, ministrul Muncii a precizat că acesta se va baza pe un program prin care asistenții maternali, asistenții sociali, la nivelul fiecărei comunități locale, se vor ocupa de viața copiilor.
„În ceea ce privește interzicerea instituționalizării copiilor până la trei ani, avem un proiect de lege care va fi adoptat de Parlament până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare. Încercăm să îi trimitem în familii. Ei, acum, sunt îngrijiți în cadrul familiilor, dar doar cei până la vârsta de 2 ani. Vârsta va crește până la 3 ani, deci niciun copil cu vârsta până la 3 ani nu va mai fi instituționalizat", a adăugat șeful de la Muncă.
Ea a ținut să ureze "La mulți ani!" tuturor copiilor și să le spună că ei reprezintă viitorul, dar și să dea asigurări părinților că autoritățile vor face tot posibilul ca aceștia să fie pe primul loc, în acest sens fiind elaborată și această strategie privind drepturile copiilor până în anul 2020.
La rândul său, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA), Gabriela Coman, a explicat că familiile sărace, cu probleme, trebuie susținute, aceasta fiind soluția pentru a nu mai ajunge copii în instituții. „Copiii ajung în instituții din cauze care țin de familiile lor. Soluția este a se lucra cu sursa, cu familia, adică. Familia trebuie susținută, îndrumată, ajutată cu servicii la nivel local, astfel încât părinții să poată fi capabili să își țină copiii în familia naturală, unde lor le este cel mai bine. Deci, până în 2020, ne-am dori ca toți copiii care sunt acum în instituții să trăiască într-o familie de permanență — fie a lor, cea naturală, fie într-o familie de adopții, iar cei pentru care nu se poate ajunge la această soluție să rămână în căsuțe mici, de tip familial, care să le asigure un mediu cât mai apropiat de cel familial", a spus ea.
Potrivit Gabrielei Coman, acest model a mai fost folosit în urmă cu câțiva ani, dar nu a funcționat pentru că a fost înțeles greșit.
„Noi am mai folosit acest model în urmă cu câțiva ani, dar cred că s-a înțeles greșit. S-a făcut din construcția acestor case un obiectiv, dar nu este un obiectiv, ci o posibilitate de a ne asigura că obiectivul pe care noi îl dorim — pentru fiecare copil o familie — se poate împlini și este probabil să se întâmple în măsura în care vom fi capabili, noi, ca autoritate centrală, să sprijinim autoritățile locale pentru a putea veni cu proiecte din cadrul fondurilor structurale ce se vor derula pe perioada 2014 — 2020, proiecte pe baza cărora să se poată închide aceste instituții și se găsească soluții la nivelul comunității pentru copii. Fie servicii care să sprijine familia ca acești copii să crească la ei acasă, fie căsuțe de tip familial pentru cei care nu pot ajunge în familia lor naturală sau în adopții", a arătat președintele ANPDCA. Citeste mai mult pe: AGERPRES.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.