Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La Fundația Star of Hope, respectiv la Centrul „Steaua Speranței” din Dorohoi in perioada 15 și 16 octombrie 2014, au fost organizate două sesiuni de lucru pentru părinții care au copii cu dizabilități.
Aceste întalniri au fost pe diferite teme: metode practice de lucru pentru copii cu dizabilități, comunicare, educație, consiliere individuală și de grup. La aceste întâlniri au participat 43 părinți care au copii cu dizabilități. Lectori au fost patru specialisti din Anglia respectiv, Heather Dyce specialist in consiliere și comunicare care vine in centrul nostru din anul 2006. Ea cunoaște fiecare familie şi copil în parte și este implicată în acțiunile desfășurate în cadrul centrului nostru.
Sharman Pope profesor coordonator în invățământul special a prezentat tehnici de comunicare, care să–i ajute pe părinţi să înţeleagă şi să comunice cu copii lor şi astfel comportamentul acestora să se schimbe. Deasemenea au fost prezente Angela Jones şi Marika Dernei care au oferit informații din experiența lor. Tot în cadrul acestor întalniri au fost discuții libere cu răspunsuri practice privind problemele întâmpinate de părinţi in viața de zi cu zi, principii de viaţă și regulile care trebuiesc stabilite în educaţia copiilor.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.