Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Fundaţia Star of Hope România în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi TVR Iaşi vă invită Joi, 20 noiembrie 2014, ora 11:00 la Centrul Regional de Reabilitare „Steaua Speranței” din str. Bariera Veche nr. 3, Iași, la Lansarea campaniei „Dăruieşte din inimă!”
La acest eveniment sunt invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, sponsori, parteneri care vor interacţiona cu copiii cu dizabilităţi, părinţii acestora şi specialiştii. Campania face parte din proiectul “Egalizarea de șanse pentru copiii și tinerii cu dizabilități”, derulat în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, finanţat conform prevederilor Legii 350/2005.
Campania „Dăruieşte din inimă!” are ca obiective informarea şi sensibilizarea comunităţii privind problemele cu care se confruntă familiile care au copii cu dizabilităţi, precum şi strângerea fondurilor necesare susţinerii copiilor cu dizabilități (terapie comportamentală, logopedie, kinetoterapie, terapie prin joc, formare abilități de viaţă zilnică). Beneficiarii campaniei sunt 308 copii cu dizabilități din cele 6 Centre de Zi înființate de Fundația Star of Hope Romania, în regiunea de Nord-Est a României (Iași, Botoșani, Bârlad, Huși și Dorohoi). Vezi AICI povestea lui MANUEL din DOROHOI
Evenimentul anticipează sărbătoarea Zilei Internaţionale a Persoanelor cu dizabilități. Cu acest prilej, miercuri, 3 decembrie 2014, ora 11:00, va avea loc împodobirea Bradului Recunoștinței în faţa Primăriei Iaşi, pe str. Ştefan cel Mare. Acţiunea constă în împodobirea primului brad de Crăciun aflat în faţa Primăriei Iaşi, cu inimioare si cu steluţe, simboluri ale generozităţii şi ale speranţei într-o viaţă normală. Acestea vor fi prinse în brad de către copii de la şcolile din municipiu, de către locuitori şi oficialităţi. Semnalul va fi dat de scriitorul Dan Lungu și d-na deputat Cristina Nichita. Domniile lor, în calitate de Ambasadori ai campaniei Dăruieşte din inimă! vor aprinde, alături de domnul Primar Gheorghe Nechita și de preşedintele Star of Hope Suedia, domnul Lennart Eriksson, primele steluţe ale speranţei într-o viaţă mai bună pentru copiii cu dizabilităţi.
În scopul strângerii de fonduri, joi 4 decembrie 2014 va avea loc Gala Recunoștinței, ocazie cu care vor fi premiaţi copiii care şi-au invins limitele date de dizabilitate. Totodată, vor fi onoraţi partenerii Fundaţiei Star of Hope România care au contribuit la îmbunătăţirea vieţii copiilor cu dizabilităţi. Invitata de onoare a Galei Recunoştinţei este Excelenţa Sa, dna. Ambasador al Regatului Suediei Anne Lindahl KENNY.
Programul Galei va mai cuprinde muzică live oferită de formaţia PROCONSUL, dansuri în coregrafia doamnei Prof. Ligia Grozdan, o licitaţie cu obiecte de artă. Vineri, 5 decembrie 2014 de la ora 18:00 la Teatrul Luceafărul din Iaşi va avea loc Concertul caritabil susținut de formația PROCONSUL. Campania va continua pâna la 20 decembrie cu activităţi în cadrul Centrului Regional de Reabilitare „Steaua Speranței” şi Serbarea de Craciun.
Vă aşteptăm alături de noi!
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.