Maratonul Nisipului susține realizarea proiectului Spațiu Senzorial, prin care se urmărește construirea unei alei senzoriale exterioare și achiziționarea unui echipament de olărit destinate îmbunătățirii experiențelor senzoriale pentru 60 de copii autiști.
Toate încasările cursei Family Run (Maratonul Nisipului), din data de 29 martie 2015, care va avea loc pe faleza din Stațiunea Mamaia, vor fi direcționate pentru implementarea acestui proiect. Spațiul Senzorial va ajuta la dezvoltarea copiilor, le va asigura gândirea rațională, le va dezvolta abilitățile de manevrare și îmbunătățire a capacităților de soluționare a problemelor. De asemenea, acest proiect îi va ajuta și pe terapeuți să descopere noi preferințe ale copiilor, să obțină o cunoaștere aprofundată cu privire la personalitatea copilului și să stabilească un contact optim cu aceștia.
Maratonul de la Malul Mării, ajuns la cea de-a doua ediție, rămâne și în acest an singura competiție de acest gen din Europa care se desfășoară pe nisip. Evenimentul sportiv este organizat de Asociația “Sanasport”, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și Radio Constanța. Maratonul Nisipului se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță, incluzând trei probe competitive (maraton, semimaraton și cursa de 10km) și cursa Family Run (3km), care are menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atât pe părinți, cât mai ales pe copiii acestora.
La prima ediție, cea de anul trecut, organizatorii au reușit să înscrie Constanța pe harta maratoanelor mondiale, adunând la start sute de participanți din România și din străinătate și alte câteva sute de susținători. Cei interesați se pot înscrie pe website-ul evenimentului, www.maratonulnisipului.ro.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.
DorohoiNews.ro, 22-02-2015
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.