Salariaţii Prefecturii Botoşani au demarat în acest zile o colectă de ajutorare a unei familii din Curteşti pe care un incendiu a lăsat-o doar cu câteva hăinuţe. Este vorba despre o mamă şi fetiţa sa de cl. a III- a, care pe 18 februarie şi-au văzut toate lucrurile mistuite de flăcări. Incendiul a pornit de la căldura sobei şi a cuprins întreg apartamentul acestora. Rămase fără mai nimic în locuinţă, cele două botoşănence au acum nevoie de orice ajutor ce poate veni de la semenii lor.
„Am rugat salariaţii instituţiei să ofere orice şi oricât pot da. Lucruri de gospodărie, haine, bani, cred că orice surplus de-acasă va fi bine-primit dată fiind situaţia disperată în care se află femeia din Curteşti şi fiica sa. Jucării, cărţi pentru şcoală, rechizite, toate ce se vor considera utile vor fi duse la familia în cauză vineri, 27 februarie.”, a explicat prefectul Costică Macaleţi.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a solicitat şi iniţierea unui dosar pentru acordarea unui ajutor financiar de urgenţă prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii şi Intervenţii Sociale.
Femeia din Curteşti este angajata primăriei din comună şi are un salariu ce nu-i permite depăşirea cu uşurinţă a necazului prin care trece în aceste zile.
Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.
DorohoiNews.ro, 23-02-2015
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.