Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

copii ajutor atunci când le sunt încălcate drepturile

Aproape jumătate dintre copii nu ar ști cui ar trebui să se adreseze, în cazul în care ar fi folosiți pentru producerea unor materiale pornografice sau ar fi exploatați prin muncă, se arată într-un comunicat al Organizației Salvați Copiii, remis Agerpres.

Potrivit raportului de cercetare „Cunoașterea, importanța și respectarea drepturilor copilului în România — Opiniile elevilor", realizat de Organizația Salvați Copiii și făcut public joi, se arată că a crescut semnificativ nivelul declarat de intoleranță a copiilor față de copiii romi, copiii cu dizabilități fizice, cei cu dizabilități mintale ușoare, cei seropozitivi, precum și față de copiii din instituțiile de plasament. Cea mai îngrijorătoare creștere a intoleranței se remarcă în relație cu copiii cu HIV/SIDA, fapt ce se corelează cu niveluri scăzute de informare cu privire la această tematică, cauzate de numărul mic de acțiuni de informare sau chiar de absența acestora, aproape 50% dintre ei nefiind de acord să aibă coleg de clasă un copil infectat cu HIV/SIDA.

„Întrebați dacă ar ști cui să ceară ajutorul dacă ei sau prietenii lor s-ar confrunta cu diferite forme de violență, între 31% și 47% dintre elevi ne-au spus că nu ar ști la cine să apeleze. Mai mult, inclusiv în rândul elevilor care au spus că știu cine i-ar putea ajuta, nivelul de informare pare să fie unul scăzut, pentru că aproximativ 15% dintre aceștia nu pot menționa sau nu menționează nicio instituție sau persoană căreia s-ar adresa. Aceste procente ne arată că, de fapt, numărul elevilor care nu dispun de informațiile necesare pentru a se proteja și a-și apăra drepturile este îngrijorător de mai mare, ceea ce face ca acești copii să aibă nevoie să primească informațiile și sprijinul adecvat pentru a ști cum să reacționeze!",
a declarat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Organizației Salvați Copiii, în documentul citat.

În cadrul seminarului organizat joi, la care au participat reprezentați din Ministerul Justiției, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Serviciul Prevenire din cadrul Direcției Generale de Poliție București, Asociația pentru Dialog și Solidaritate a Avocaților și Salvați Copiii, a fost abordată și tematica educației juridice, având în vedere că aceasta poate contribui major la creșterea capacității copiilor de a-și folosi și proteja drepturile. Cu aceasta ocazie, Salvați Copiii a lansat trei manualele pentru adolescenți și un ghid pentru facilitatori, care formează pachetul de resurse educaționale „Adolescenții — drepturi și legi". Mai multe pe Agerpres.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

copii ajutor atunci când le sunt încălcate drepturile
DorohoiNews.ro, 01-03-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro