Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Pentru a stăpâni limba engleză la nivel de utilizare curentă și fluentă, învățarea acesteia trebuie să înceapă de la cele mai fragede vârste, sunt de părere specialiștii în educație. În opinia acestora, metoda cea mai eficientă de a ne învăța copiii o limbă străină este strâns legată de principiile de bază pentru învățarea limbii materne: prin încurajare continuă, repetare și asociere cu acțiunile și obiectele din jurul nostru.
Totodată, specialiștii consideră că învățarea unei limbi străine, în special engleza, este un “strict necesar” de cultură generală pentru oricine, dar mai ales pentru copii, în contextul în care, față de deceniile anterioare, granițele sunt deschise, iar oameni din țări diferite interacționează din ce în ce mai mult între ei sau chiar dezvoltă proiecte comune.
Specialist în educație: “Copiii trebuie să învețe engleza pentru a se adapta societății viitoare”
“Limba engleză este folosită foarte mult în jurul nostru și a devenit deja a doua limbă de circulație în România. Suntem țară membră U.E. și călătorim mai mult, interacționăm mai mult cu străinătatea. Specialiștii străini vin la noi, noi mergem în țările lor. Atât aici, cât și acolo, comunicăm în limba comună, limba engleză”, afirmă Ștefania Filip, coordonatorul Helen Doron English pentru zona de Sud-Est a României.
Datorită faptului că românii călătoresc din ce în ce mai mult în străinătate în scop turistic, de afaceri sau pentru muncă, specialistul consideră că, atât noi, cât și copiii noștri ne dorim să putem comunica în mod optim, în aceste condiții. Dincolo de acestea, engleza este prezentă în viața noastră de zi cu zi, în muzică, denumiri, filme, glumele adolescenților și, statistic, cea mai utilizată limbă în mediul de afaceri. „Vrem sau nu vrem, așa arată viitorul, iar datoria noastră este să ne adaptăm copiii la noile condiții, consideră specialistul în educație Ștefania Filip.
Specialist în educație: Cu cât mai devreme învață limba engleză, cu atât mai bine
În procesul de învățare a unei limbi străine, întelegerea sensului unui cuvânt precede abilitatea de reproducere a acestuia. Exact așa cum bebelușii înteleg sensul vorbirii în limba maternă, deși încă nu verbalizează, în același mod se va întâmpla și cu limba engleză învățată de timpuriu, consideră specialistul Ștefania Filip. „Cu cât mai devreme, cu atât mai bine! Credem că vârsta optimă pentru învățarea limbii engleze trebuie să coincidă cu vârsta rostirii primelor cuvinte în limba maternă. Acestea sunt și principiile de bază ale metodei de învățare a limbii engleze pe care a implementat-o în țara noastră doamna Helen Doron, unul dintre cei mai reputați profesori de învățare a limbii engleze pentru copii, din lume,”, declară Ștefania Filip, coordonatorul Helen Doron English pentru zona de Sud-Est a României.
Ce oportunități i se vor deschide copilului în viitor, atât din punct de vedere personal, cât mai ales profesional, dacă va ști și limba engleză? „Dacă suntem de acord că depresia este boala secolului, atunci vom fi de acord cât este de important să creștem copii puternici și independenți din punct de vedere emoțional. Acest lucru se întâmplă nemijlocit prin expunerea copiilor la învățarea limbii engleze prin metoda de lucru Helen Doron English”, afirmă Ștefania Filip.
Din punct de vedere profesional, crede specialistul, a începe de mic să studieze o limbă strainăeste deja un avantaj față de ceilalți copii pentru mai târziu, pe piața muncii. Un copil care stăpânește limba engleză la nivel operațional, cu fluența unui vorbitor nativ va fi un adult cu multiple oportunități de angajare și de succes în carieră, conchide specialistul de la Centrul Internațional Helen Doron.
25.03.2015 la 14:31
en gleza a devenit deja o profesie succesul invatarii limbi este sa vorbesti mult engleza si sa citesti si scri in aceasta limba cu toate ca nu e o limba usoara amandoi copii mei vorbesc perfect limba incercati si ve-ti reusi A LOT OF LUCK TO ALL OF YOU
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.