Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În perioada noiembrie - decembrie 2015, Fundația „Star of Hope” România în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași a implementat proiectul „Pași către o comunitate incluzivă”. Proiectul a fost finanţat de Primaria Municipiului Iași, conform prevederilor Legii nr.350/2005 și cofinanțat de Fundația „Star of Hope” România și a urmarit creşterea gradului de conştientizare în rândul membrilor comunităţii din Iaşi cu privire la drepturile, valoarea, potenţialul copilului/tânărului cu dizabilităţi.
Au fost organizate 10 sesiuni de informare în școli, grădinițe și licee privind drepturile, potenţialul copilului cu dizabilităţi, barierele pe care trebuie să le depăşească. De asemenea, am elaborat broşura „25 ani de activitate în reabilitarea şi integrarea în comunitate a copilului cu deficienţe”.
Valoarea totală a fondurilor strânse din donații pe perioada de implementare a proiectului este de 15.000 euro (donații pentru Gala pentru copiii cu dizabilități, premii pentru 7 copii, burse de transport pentru copii și sponsorizări pentru familiile nevoiașe și pentru activitățile din cele 7 Centre).
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.