Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Petru Aboghioaie Ibanesti - Gala Asistenta Sociala -2

Luni, 14 martie 2106, într-un cadru festiv, la Ateneul Român din București, a avut loc „Gala Națională a Excelenței în Asistență Socială”, singurul eveniment ce recompensează performanța celor care lucrează în acest domeniu.  
    
Din județul Botoșani, în urma etapei de jurizare a fost desemnat câștigător, la categoria „Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenței sociale comunitare”, dl. Aboghioaie Petru, asistent social în cadrul Serviciului de Asistență Socială al comunei Ibănești.
    
Premiul a fost înmânat de Andreea Marin, amfitrionul Galei și Ambasadorul Excelenței în Asistență Socială.
    
În activitatea sa de peste 10 ani, dl. Petru Aboghioaie a susținut și a promovat valorile și principiile asistenței sociale. Acesta s-a implicat activ în acțiuni de monitorizare și asistare a familiilor aflate în situații de risc, copii în dificultate, bătrâni singuri, persoane cu handicap. În orice acțiune întreprinsă la nivel de comunitate, asistentul social ibăneștean și-a antrenat toate resursele necesare pentru rezolvarea situațiilor de criză.
    
A avut și are o contribuție importantă în realizarea și funcționarea celor două Centre de zi, Ibănești și Dumbrăvița, în cadrul cărora, beneficiază de servicii educaționale și de consiliere psihopedagogică, peste 120 de copii anual. De asemenea este unul dintre cei mai activi membri ai structurii teritorale a CNASR.
    
„Primăria comunei Ibănești, prin Serviciul de Asistență Socială dezvoltă o activitate permanentă și eficientă de acordare de asistență profesională și specializată persoanelor și grupurilor aflate în dificultate și crearea condițiilor necesare întăririi sau recâștigării capacității acestora de a funcționa social. Personalul care își desfășoară activitatea în cadrul acestui serviciu este format din oameni competenți, responsabili și cu experiență. Premierea  domnului Petru Aboghioaie în cadrul „Galei Naționale a Excelenței în Asistență Socială” este o recunoaștere a unei munci desfășurate cu pasiune, profesionalism și respect față de întreaga comunitate ibăneșteană. Îl felicit pentru aceast premiu care îl obligă să muncească și mai mult de acum înainte pentru a se autodepăși și a menține Serviciul de Asistență Socială din Ibănești pe cel mai înalte culmi.”, a precizat primarul comunei Ibănești, dl. ing. Romică Magopeț.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Petru Aboghioaie Ibanesti - Gala Asistenta Sociala -2Petru Aboghioaie Ibanesti - Gala Asistenta Sociala
DorohoiNews.ro, 15-03-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

15.03.2016 la 21:54

Felicitari ,sa fiti sanatosi si sa-i puteti convinge si pe altii sa va urmeze.

15.03.2016 la 12:37

Felicitari Primariei, Consiliului Local, Serviciului de asistenta Sociala! Despre asta vorbim si asta facem noi cei ce lucram in administratie,,Lucrul bine facut" si cei ce stiu sa aprecieze o fac la nivel national La nivel local unii nu inteleg pentru ca nu pot sa inteleaga atat ii duce capul. Habar nu au ce inseamna legi dar candideaza asa ca sa nu mai fie ,,astia"

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL

Sincere condoleanțe din partea lui RADU CONSTANTIN DANIEL
O inima buna a incetat sa mai bata, un suflet mare s-a ridicat la cer, lasand in urma un gol imens si ...

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL

Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a dlui SURUGIU VIOREL
Un ultim omagiu, la trecerea in nefiinta a Dlui. SURUGIU VIOREL, din partea Dlui. PORUMBOIU ADRIAN. CONDOLEANTE!  

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA

Sincere condoleanțe familiei îndurerate din partea colectivului Mopan Suceava SA
Sincere condoleanțe familiei îndurerate la trecerea în neființă a dlui. SURUGIU VIOREL, ...

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU

Colectivul Spicul 2 SRL își ia RĂMAS BUN de la cel ce a fost liderul societății - IOAN VIOREL SURIGIU
Colectivul S.C. Spicul 2 S.R.L., cu inimile îndurerate, își ia RĂMAS BUN de la cel ce a ...

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!

Ramas bun prieten drag, Viorel Surigiu!
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas bun de la un suflet cald, un prieten adevărat, un om cum ...

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel Surigiu!

Durerea despărțirii este nemărginită – rămas bun, Viorel  Surigiu!
Plecarea ta lasă un gol uriaș în inima mea, dar amintirle vor rămâne veșnic vii. Odihnește-te ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro