Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Plenul Senatului a adoptat luni un proiect de lege referitor la venitul minim de incluziune care prevede un beneficiu de asistenţă socială pentru familiile şi persoanele singure pentru prevenirea şi combaterea sărăciei şi a riscului de excluziune socială.
Familiile şi persoanele singure care şi-au pierdut sau le-au fost limitate propriile capacităţi de integrare socială vor beneficia de venitul minim de incluziune, format din ajutorul de incluziune, ajutorul pentru familia cu copii şi suplimentul pentru locuire, însă, în funcţie de nevoile persoanelor vizate, acest venit poate fi însoţit de măsuri de asistenţă socială complementare - stimulente sau facilităţi contributive, potrivit proiectului de lege, adoptat cu 105 voturi „pentru" şi trei abţineri.
Ajutorul de incluziune se acordă persoanelor sau familiilor cu un venit ajustat pe membru de familie de până la 260 de lei, însă pentru persoana singură cu vârsta de cel puţin 60 de ani, limita este de 300 de lei.
„În acest caz, se va plăti, sub formă de ajutor de incluziune, diferenţa dintre suma de 260 de lei pe membru de familie şi venitul realizat de familia respectivă în fiecare lună", potrivit raportului comisiei sesizate în fond.
În cazul familiei biparentale cu copii se acordă pentru fiecare copil câte 107 de lei şi maximum 428 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii, iar în cazul familiilor monoparentale se acordă câte 120 de lei pentru fiecare copil, dar maximum 480 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii.
„Pentru familiile cu venituri cuprinse între 260 şi 600 de lei, ajutorul va fi de 85 de lei pentru fiecare copil (maximum 340 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii), iar în cazul familiilor biparentale, şi câte 100 de lei pentru fiecare copil (maximum 400 de lei pentru familiile cu patru sau mai mulţi copii) în cazul familiilor monoparentale", potrivit raportului Comisiei pentru muncă.
Suplimentul pentru locuire se acordă diferenţiat, în funcţie de tipul de combustibil utilitzat şi vor primi acest ajutor familiile care au venit net ajustat de până la 600 de lei pe lună.
„Stimularea ocupării pentru persoanele apte de muncă din familiile beneficiare se face prin scutirea de la calculul privind stabilirea veniturilor nete lunare ale familiei, a unui procent de 50% din total veniturilor realizate în baza unui contract individual de muncă, raport de serviciu sau alte forme legale de angajare, da nu mai mult de 400 lei/familie", potrivit sursei citate.
De asemenea, persoanele fără adăpost beneficiază de venitul minim de incluziune numai pe perioada în care se află în evidenţa serviciilor publice de asistenţă socială de la nivelul unităţilor administrativ teritoriale în care trăiesc.
Senatul a fost prima cameră sesizată în cazul acestui proiect de lege, iar Camera Deputaţilor este for decizional.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.