Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Programul educațional Ajungem MARI lansează un nou apel la voluntariat către oamenii de bine care cred în educație și într-un viitor mai bun pentru copiii din centre de plasament! Prin 3 ore pe săptămână voluntarii le pot oferi copiilor șansa de a învăța matematica, de a trece examenul de bacalaureat, de a iubi engleza, de a-și cunoaște orașul sau de a vedea primul film la cinema.
Proiectul ajută 2.000 de copii din București și alte 25 de județe și are nevoie de încă 1000 de noi voluntari implicați care să meargă săptămânal în centre de plasament în echipe de câte doi și să le transmită copiilor cunoștințele lor într-un mod atractiv. Ei pot susține ședințe de pregătire școlară (matematică, engleză, istorie etc.), ateliere creative (muzică, dans, arte plastice, teatru etc.) sau de cultură generală, educație pentru sănătate sau educație civică. Pe lângă cursuri și ateliere, voluntarii îi pot ajuta pe copii să descopere lumea din jur prin ieșiri educative în afara centrelor, la teatru, la film, în vizită la muzee sau in parcuri.
Se caută voluntari peste 16 ani, fără limită superioară de vârstă, care să își dorească să ajute și să împărtășească din cunoștințele și pasiunile lor. Voluntarii pot fi din toate domeniile pentru că nu e nevoie de experiență de predare sau în lucrul cu copiii – înainte de începerea activităților ei participă la un training despre nevoile copiilor din centre și metode de lucru, iar apoi sunt sprijiniți pe parcurs.
Prin întâlnirile lor cu copiii, voluntarii îi ajută să capete mai multă încredere în forțele proprii, să își îmbunătățească abilitățile și cunoștințele și să își descopere pasiunile și ce vor să facă mai departe. Voluntarii primesc în schimb zâmbetele și îmbrățișările copiilor.
Înscrierea pentru următorul modul de voluntariat (octombrie 2017 – martie 2018) se face până pe 19 iulie prin completarea unui formular online – https://goo.gl/SQie1A și trimiterea CV-ului cu fotografie la adresa de e-mail menționată în formular. Pentru organizarea trainingurilor în județe este necesar un număr de minim 30 de înscrieri, așadar doritorii sunt rugați să transmită apelul colegilor și prietenilor. Mai multe detalii pe www.ajungemmari.ro, iar pe pagina de Facebook se găsesc scurte poveşti ale voluntarilor de la orele cu copiii.
Programul educațional Ajungem MARI al Asociaţiei Lindenfeld a demarat acum 3 ani şi a implicat până acum 4000 de voluntari pentru a sprijini 2000 de copii din Bucureşti şi alte 25 judeţe. Proiectul “Dă-ţi pasiunea mai departe” a fost desemnat în 2015 “Proiectul anului în educaţie” la Gala Naţională a Voluntarilor.
Ajungem MARI caută voluntari în Bucureşti şi alte 25 de judeţe în care proiectul se desfășoară deja. Centrele sunt situate în orașul de reședință sau în alte localități: Alba, Arad, Arges (Pitesti, Costesti, Campulung), Bacau, Braila, Bihor, Botosani, Brasov (Codlea, Tarlugeni, Sacele, Rupea, Fagaras), Buzau (Buzau, Ramnicu Sarat), Constanta (Constanta, Mangalia), Cluj (Cluj-Napoca, Turda, Gherla), Dambovita (Targoviste, Gaesti), Dolj, Galati, Harghita (Miercurea Ciuc), Hunedoara (Deva), Gorj, Iasi, Ilfov, Mures (Targu Mures, Reghin), Neamt, Prahova (Ploiesti, Plopeni, Valenii de Munte, Sinaia, Campina), Sibiu, Suceava, Timis (Timisoara, Recas, Lugoj), Vrancea (Focsani, Obobesti, Panciu).
În celelalte judeţe și în Argeș, Dolj, Harghita, Cluj și Iași, Ajungem MARI caută voluntari coordonatori, persoane adulte, implicate, care să monitorizeze și să gestioneze activitățile, dedicând 4-5 ore săptămânal. Cei interesaţi să devină coordonatori găsesc detalii pe site.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.