Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Asociația Părinților Copiilor cu Autism din Județul Botoșani anunță demararea Proiectului „INVĂȚĂM SĂ-I ÎNȚELEGEM - Proiect educațional interactiv de informare și pregătire a cadrelor didactice pentru întergrarea școlară și socială a copilului/adolescentului cu TSA (Tulburare din Spectrul Autist)”, finanțat din fonduri ale bugetului județean Botoșani pe domeniul Educație, în cadrul Programului anual pentru acordarea de finanțări nerambursabile pentru anul 2017.
Valoarea finanțării nerambursabile acordate este de 8.400 lei, contribuția proprie alocată este de 1.600 lei, iar implementarea proiectului se va desfășura în perioada 01.08 – 30.11.2017.
Scopul proiectului urmărește sprijinirea copilului/adolescentului cu TSA (Tulburare din Spectrul Autist) și a familiilor acestora în procesul de intergrare școlară și socială.
Astfel, vor fi desfășurate activități specifice obiectivelor prevăzute în cadrul proiectului, respectiv:
Organizarea de întâlniri de lucru cu cadrele didactice, specialiști și părinți.
Organizarea unei conferințe de presă, cu scopul de a informa și sensibiliza comunitatea.
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.