Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Violența împotriva femeilor este cea mai extremă formă de discriminare. Pe baza datelor strânse în perioada 2005 - 2016 din 87 de țări, 19% dintre femeile cu vârste între 15 și 49 de ani au declarat că au suferit o agresiune fizică.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ocrotirea şi sprijinirea familiei, dezvoltarea şi consolidarea solidarităţii familiale, constituie un obiectiv de interes național și prevenirea şi combaterea violenţei în familie fac parte din politica integrată de ocrotire si sprijinire a familiei şi reprezintă o importantă problemă de sănătate publică.
Violenţa împotriva femeilor reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului, care totusi continuă să fie foarte răspândită în întreaga lume. Trebuie să schimbăm percepţia greşită potrivit căreia hărţuirea sau violenţa la adresa femeilor este un comportament normal şi acceptabil. Avem cu toţii responsabilitatea de a spune „nu", de a respinge în mod deschis actele de violenţă sau hărţuire şi de a sprijini victimele.
Prin Ordinul nr.2525 din 17 decembrie 2018 s a stabilit procedura pentru interventia de urgenta pentru cazurile de violenta domestica.
La nivelul Municipiului Dorohoi s a stabilit prin HCL nr.50/28/02/2019 componenta echipei mobile pentru cazurile de violenta domestica.
In cazul semnalarii unor astfel de incidente neplacute, va recomandam sa solicitati sprijinul prin numarul unic de urgente 112.
În perspectiva Zilei Internaţionale pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor, Direcția de Asistență Socială Dorohoi iși reafirmă angajamentul de a pune capăt violenţei împotriva femeilor.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.