Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Asociatie_1

Asociația Freamăt de Speranță s-a înființat în Octombrie 2015 la inițiativa și dorința micului poet, Crăciun Remus Sebastian (13 ani) diagnosticat cu tetrapareză spastică, o boală îngrozitoare ce l-a ținut în scaunul cu rotile până în jurul vârstei de 12 ani. Datorită abilității lui de a scrie versuri, micuțul poet a ajuns cunoscut și susținut de oameni minunați din lumea poeziei și a folkului și de întreaga comunitate. Astfel a reușit să facă două intervenții chirurgicale necesare și sute de ore de recuperare costisitoare, dar, reușita de a învinge tetrapareza a fost imensă. În urma acestor sesiuni Sebi, copilul ce nu a încetat niciodată să viseze că va merge, a început să meargă.

Deoarece această reușită nu le aparținea, părinții lui fiind simpli muncitori și neavând posibilități financiare deosebite, Sebi s-a gândit sa ofere ,,Un freamăt de speranță” și celorlalți copii cu nevoi speciale din zonă. Dacă ar fi existat un centru de recuperare acasă, copilăria lui ar fi fost sigur mai blândă, în mijlocul familiei alături de cei doi frățiori pe care-i are, dar așa întreaga lui viață a fost un întreg periplu intre centrele de recuperare și școală.

Astfel din vânzările de carte și din sponsorizările primite în Decembrie 2015 Sebi, susținut de mama sa și de câțiva prieteni înființează Asociația Freamăt de Speranță, motivat de dorința imensă de a schimba ceva în lumea cenușie a persoanelor cu dizabilități, visând la un centru de recuperare care să satisfacă nevoile celor asemeni lui.

Nu este nimic mai dureros decât să știi că poți face ceva pentru ai îmbunătăți starea de sănătate a copilului tău și să fii blocat de ,,un cod de bare așa cum scrie micul poet:

„E greu să știi că orice vrei
Chiar mersul, se măsoară–n lei.

Să știi că ce îți dorești mai tare,
E doar un preț și un cod de bare.”

La insistentele noastre, domnul Primar ne a oferit o mică locație la subsolul Primăriei, pentru a face acolo mici întâlniri de socializare a copiilor și tinerilor cu dizabilități din Câmpulung Moldovenesc.

În prezent s-au înscris în Asociația Freamăt de Speranță un număr de 30 de copii și tineri cu diferite dizabilități care beneficiază de tratament recuperator (kinetoterapie, masaj, logopedie, psihologie, ergoterapie) pentru o gamă largă de afecțiuni printre care amintim:
• malformații congenitale: picior strâmb, displazii de sold, deviații de coloana vertebrală;
• paralizii cerebrale sub toate formele clinice: hemi-, para-, tetrapareză;
• paralizii periferice: paralizii de plex brahial, reticulopatii, secțiuni nervoase traumatice;
• sechele după traumatisme cranio-cerebrale (TCC);
• neuropatii: senzitivo – motorii, metabolice, de inclavare;
• afecțiuni ortopedice: entorse, luxații, fracturi, suferințe meniscale și ligamentele, picior plat;
• deviații ale coloanei vertebrale: cifoze, scolioze, cifoscolioze;
• torticolis;
• sindromul Down, autism.

Ședințele de kinetoterapie sunt de 30-60 minute kinetoterapie și mecanoterapie, în funcție de posibilitatea pacientului de recuperare și diagnostic, și 15-30 minute masaj.

Programele sunt concepute pe baza trimiterii și recomandărilor medicului de specialitate, sunt particularizate si urmăresc atingerea obiectivelor caracteristice vârstei cronologice a copilului. Copii care au nevoie de exerciții de logopedie beneficiază de două ședințe pe săptămână, respectiv opt săptămâni fără pauză, care ar afecta planul terapeutic.

Ședința este de minim 30 de minute și merge până la 60 de minute la copii care au răbdarea necesara și pot asimila cunoștințele și stoca aceste cunoștințe.
Logopedia vizează următoarele tipuri de tulburări de limbaj: dislalii, bâlbâieli, tulburări de voce, întârzieri în dezvoltarea generală a limbajului, dislexii și disgrafii, mutismul psihogen si autismul, ecolaliile, etc.
Prin urmare, terapia logopedică se axează pe:
• Prevenirea și corectarea tulburărilor de limbaj
• Educarea și restabilirea echilibrului psiho-fizic
• Educarea respirației prin exerciții de inspir si expir
• Gimnastica aparatului fono-articulator
• Articularea și pronunția corecta a sunetelor și cuvintelor
• Dezvoltarea auzului fonematic
• Modelarea comportamentului verbal și activizarea gândirii.
• Dezvoltarea limbajului verbal și limbajului scris.

Zilnic copii fac activități ocupaționale distractive și antrenante în funcție de disponibilitatea și starea lor de spirit, activitatea poate dura 30 minute sau două ore. Terapia ocupațională urmărește mișcarea activa a mâinilor cât și coordonarea oculo-motorie, fiind activități benefice ce vin în sprijinirea și dezvoltarea armonioasa a personalității copilului. Această terapie vizează câștigarea autonomiei personale, dezvoltarea abilitaților manuale fine și creșterea încrederii în forțele proprii. Se adresează tuturor categoriilor de copii care întâmpină dificultăți manuale de ordin grosier sau fin.

Copii sunt stimulați prin vânzarea produselor pe care ei reușesc ajutați de părinți și voluntari să le creeze Ei se simt utili și importanți, valoroși și unici! În cadrul Asociației copii care au probleme de dezvoltare personală, familiile care au nevoie de consiliere psihologică și psihoterapie de grup sunt săptămânal ajutați cu servicii puse la dispoziție de psihoterapeuți acreditați de Colegiul psihologilor.

În Asociație sunt angajați: un kinetoterapeut, un maseor, logoped și o secretară și avem parte de serviciile unui kinetoterapeut, a unui psiholog și a unui maseor în regim de voluntariat. Pe lângă terapiile clasice, în Asociație sunt incluse câteva proiecte deosebite prin care Sebi și a propus să autofinanțeze asociația și să o facă cunoscută și să aducă în atenția celorlalți din jur faptul că acești copii există, că sunt ai noștri și trebuie să le fim alături. Astfel la Sărbătorile de Crăciun în Câmpulung Moldovenesc toată comunitatea este activ implicată la evenimentul caritabil ,,Și tu poți fi Moș Crăciun”, eveniment ajuns anul trecut la ediția a 4 a.

La Sărbătorile Pascale, fiecare Câmpulungean inimos este invitat să extragă un bilețel pe care e trecut doar numele și vârsta copilului cu dizabilități căruia în Vinerea scumpă în cadrul evenimentului caritabil „Târgul de vise al iepurașului” (eveniment ajuns tot la ediția a 3 a) i se va face un cadou.

În ambele evenimente se urmărește implicarea comunității, sponsor și copil bolnav se întâlnesc față în față și astfel uni au șansă să câștige un prieten pe viată, un susținător în lupta cu boala.

Un alt proiect al lui Sebi este ,,Maratonul Speranței-Alungă Boala”, eveniment în care toți copii orașului Câmpulung Moldovenesc și nu numai sunt implicați în jocuri sportive (alergare, șah, table, bicicletă, săritură cu coarda) împreună cu copii cu dizabilități care demonstrează că sunt diferiți dar egali, că pot fi la fel ca și ceilalți în anumite privințe (evenimentul este pe data de 1 iunie-ziua copilului).

De mare impact pentru comunitate a fost anul trecut și prima ediție a evenimentului ,,Îmbrățișări Gratuite” eveniment la care toți copii, susținătorii și cei dragi au îmbrăcat haine albe, copii au purtat aripi de înger și pe platoul central într-un spectacol la care au participat artiști consacrați dar mai ales tinere talente din Bucovina s-au dăruit inimioare de turtă dulce, ingerași creați de copii și nelipsitele îmbrățișări. Acest eveniment a fost gândit de Sebi pentru a face un altfel de Halloween, și de aceea se tine exact în data de 30 Octombrie. În cadrul Asociației se organizează încă trei terapii deosebite:

Pirații Literari-terapie cultural-literară pe care Sebi o face din dorința lui imensă de a împărtăși cu ceilalți dragostea lui pentru literatură și citit. Deseori invităm poeți și scriitori contemporani care să le vorbească copiilor și să le trezească dragostea de literatură și creație. Și aici copii cu reale abilități literare sunt alături de cei care poate abia știu să citească, însă, scopul este să se ajute unul pe altul și să-și îmbogățească vocabularul.

Să învățăm să ne ajutăm-terapie senzorial-ocupațională în care copii, părinți și terapeuți lucrează împreună pentru a crea anumite ornamente și obiecte, tablouri și felicitări. Aceste lucrușoare formează micul atelier numit de Sebi ,,Mici Maeștri Meșteșugari” 3M și obiectele se vând în cadrul evenimentelor sau pe Facebook pe o pagina SPECIALĂ DEDICATĂ ACESTOR LUCRARI ,,Licitează Speranță Copiilor cu Dizabilități”.

Micul Bucovinean în Vatra Satului-terapie dedicată cunoașteri obiceiului, portului, datinilor și a locurilor natale. Copii fac o dată pe lună excursii în zonă și împreună cu părinții și terapeuții fac o zi altfel o zi în natură cu multă mișcare, dans și voie bună.

Toate aceste activități, terapiile zilnice precum și diverse tratamente și dispozitive pe care copii nu și le permit sunt suportate de către Asociație care este susținută de micile donații, vânzare de obiecte și sponsorizările făcute în Decembrie de firmele a căror patroni au îndrăznit să viseze alături de Sebi.

De la copilul care a visat
Că lumea poate fi schimbată,
Cu un vers, o poezie, un refren,
O floare din hârtie creponată
De la un orb sau un oligofren!

Orice ajutor, sugestie, donație este binevenită.

Conturile Asociației Freamăt de Speranță sunt:

RO 92 BTRL RON CRT 03 0858 4101 ÎN LEI

RO 42 BTRL EUR CRT 03 0858 4101 ÎN EURO

RO 46 BTRL USD CRT 03 0858 4101 ÎN DOLARI

COD SWIFT: BTRLRO22

Conturile sunt deschise la Banca Transilvania, sucursala Câmpulung Moldovenesc.

Titular de conturi:

Ancuța Iuliana Crăciun.

Mai multe informații despre activitatea noastră, găsiți pe site-ul asociației (https://freamatdesperanta.ro/).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Asociatie_1Asociatie_2Asociatie_3Asociatie_4Asociatie_5
DorohoiNews.ro, 19-04-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro