Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
În perioada 9 – 14 august s-a desfăşurat „Școala de vară” este un proiect nou implementat în cadrul Școlii Profesionale „Sfântul Apostol Andrei” Smârdan, o continuare a Taberelor din Pridvorul satului desfășurate în cadrul Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” Smârdan. În fiecare vară, timp de 6 ani, la Biserica din satul Smârdan s-au derulat activități diversificate în cadrul acestor tabere la care au participat elevi, unii dintre aceștia fiind acum voluntari în noul proiect.
Proiectul s-a desfășurat în parteneriat cu Biserica din Smârdan. Fiecare zi a avut o temă reprezentativă care a oferit posibilitatea îmbinării utilului cu plăcutul, cunoașterii cu jocul, educației cu religia și comunicării cu socializarea.
În prima zi, intitulată „Un nou început”, elevii au parcurs activități de cunoaștere, prezentare, relaționare, comunicare, jocuri de răbdare, jocuri pe echipe, perechi, activități sportive sub îndrumarea cadrelor didactice și a voluntarilor.
În a doua zi, prin activitatea „Cuvintele mele scriu povești”, am călătorit în lumea cărților - povești de ieri, povești de azi, personaje preferate. Creativitatea a fost pusă la încercare, copiii imaginând povești și ilustrându-le original.
Cea de-a treia zi ne-a purtat pașii către Muzeul sătesc amenajat de către doamna Mănucă Tatiana. Aici, elevii au admirat diverse opere de artă, obiecte păstrate din timpuri străvechi. Ziua a continuat cu o activitate prin care s-a dorit conștientizarea importanței unei alimentații sănătoase. S-au prezentat grupele de alimente și importanța fiecăreia, s-au realizat machete și reclame pentru alimente, în timp ce preșcolarii s-au bucurat de vizita Crescătoriei de struți de la Lișna.
Ziua a patra a fost dedicată atelierelor de muzică şi film. Sub îndrumarea doamnei profesoare Patape Marta, copiii au fost iniţiaţi în tainele muzicii familiarizându-se cu noţiuni specifice domeniului, apoi au învăţat şi au fredonat imnul proiectului „Ce mică-i vacanţa mare !” Activitatea a continuat cu vizionarea unor filme educative din care copiii au desprins anumite învăţăminte.
Ultima zi din cadrul proiectului a fost destinată excursiei pe meleagurile localităţii Oroftiana, un loc cu semnificaţii istorice deosebite pentru români, acestea au fost detaliate şi explicate copiilor de către domnii profesori Oanea Alexandru şi Radu Cătălina. Zona este de o frumuseţe rară şi din punct de vedere geografic, aflându-se chiar la intrarea râului Prut în ţară, cei mici au admirat superbele panorame care se întindeau dincolo de graniţa cu Ucraina.
De partea spirituală, sufletească s-a îngrijit părintele paroh Grigore Andrei, care a încheiat şirul acrivităţilor din cadrul Şcolii de vară printr-o slujbă religioasă specială marcând astfel Prohodul Maicii Domnului. Au fost prezenţi copiii participanţi la activităţile din cursul săptămânii înoţiţi de către părinţi, la final fiind recompensaţi cu cadouri.
Toate aceste activităţi au fost posibile la iniţiativa şi prin implicarea doamnei director Grigore Alina, care a şi coordonat prima ediţie a proiectului Şcoala de vară. Echipa de proiect a fost compusă din cadre didactice care activează la Şcoala Profesională „Sfântul Apostol Andrei” Smârdan: prof. Rotariu Irinel, prof. Luca Ovidiu – Lucian, ed. Roşca Neamţu Ana, prof. Patape Marta, prof. Bejenaru Victor, prof. Jitaru Sabina, prof. Oanea Alexandru, prof. Radu Cătălina. Acestora li s-au alăturat o serie de tineri voluntari, foşti elevi ai şcolii. Alese mulţumiri şi sponsorilor şi tuturor celor care s-au implicat şi au făcut posibilî derularea cu succes a acestui frumos proiect.
Acest proiect şi-a propus ca obiective: dezvoltarea capacităţii de relaţionare şi comunicare cu alţi copii, de aceeaşi vârstă, dar şi de vârstă şi nivel educaţional diferit, participarea la unele activităţi specifice vârstei şi adresate petrecerii timpului liber în mod benefic (jocuri, comportamente, manifestări), acceptarea de noi provocări, care impun implicare personală în descoperirea de soluţii practice şi utile vieţii de zi cu zi, dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii, deopotrivă prin spontaneitate, dar şi prin analiză şi raţionare individuală şi de grup, dezvoltarea încrederii în propriile capacităţi şi a stimei de sine în raport cu ceilalţi, dar şi cu sine însuşi, manifestarea bucuriei de a fi împreună cu ceilalţi prin adoptarea unor stări de acceptare, negociere, colaborare, solidaritate, îmbunătăţirea relaţiilor elevilor cu şcoala, cu cadrele didactice şi alţi elevi ai şcolii şi promovarea imaginii şcolii prin diseminarea proiectului.
Şcoala de vară s-a dorit a fi, în primul rând, o modalitate de a oferi copiilor o alternativă atractivă pentru petrecerea unei perioade din vacanţa de vară. Acesta este impactul pe termen scurt şi imediat. Colateral, acest proiect prevede şi impact pe termen lung: copiii învaţă jocuri instructiv-recreative la şcoală, jocuri pe care, mai apoi, le pot organiza singuri. Odată ce şi-au însuşit abilitatea de a se organiza singuri pentru un joc pe care îl cunosc, apare şi transferul asupra altor activităţi, fie jocuri aflate din altă parte, fie create de ei. Mai mult chiar, abilitatea de auto-organizare se transferă şi asupra altor tipuri de activităţi, de învăţare efectivă, de efectuare a unor sarcini practice, de lucru în echipă.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.