Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Peste 1500 de voluntari din județul Botoșani s-au înscris până acum pe siteul campaniei “Let’s Do It, Romania!”, pentru a participa, sâmbătă, 18 septembrie, la acțiunea de curățenie generală în toată țara, într-o singură zi.
Botoșănenii care doresc să ia parte la această acțiune în cursul zilei de mâine, se vor prezenta la Garda de mediu, începând cu ora 8.00, pentru a primi mănuși și saci. Zonele pe care le vor curăța sunt la alegere, însă de menționat că e nevoie de voluntari mai cu seamă pe zonele Baisa, pădurea Rediu ori Lebăda.
Până la această dată din partea instituțiilor botoșănene s-au înscris Instituția Prefectului, Jandarmeria, reprezentanții MapN, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Direcția Silvică, Apele Române etc. Totodată, circa 50 de unități de învățământ din județ și din municipiu s-au mobilizat pentru a ieși la curățenie în data de 18 septembrie.
Voluntarii, atât cei înscriși pe platforma campaniei, cât și cei care au aflat mai târziu de posibilitatea de a se implica din nou în această acțiune, au datoria de a lăsa sacii cu deșeurile strânse la marginea drumului sau în apropierea platformelor de colectare a deșeurilor, pentru ca operatorii de salubritate să-i poată ridica ulterior.
Cei care doresc pot trimite fotografii ori scurte testimoniale video din timpul acțiunii la [email protected] pentru a putea fi promovate pe paginile campaniei.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.