Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Bebeluș

Doi părinți disperați au pornit cu sufletul la gură și două genți cu haine într-o cursă contra cronometru pentru supraviețuire, peste hotare. Eleonora și Eugen au aflat că bebelușul lor de numai 11 luni are leucemie. Au primit rezultatul biopsiei prin poștă - poșta electronică, doar suntem într-o eră modernă când comunicarea face to face pare desuetă. 

„Alexandru s-a născut cu o mică vânătaie pe frunte, un hemangiom, care ar fi trebuit să dispară până la prima lui aniversare, cel puțin așa ne-a spus medicului pediatru. Când a împlinit însă 7 luni, pata vineție a început să se extindă, iar copilul a ajuns de urgență la spital și a fost operat. Ulterior intervenției chirurgicale cumnata mea a aflat că cel mic are leucemie… dintr-un mail. L-am citit împreună fără să putem înțelege ce ni se întâmplă” ne-a povestit Gabriela, mătușa și nașa de botez a lui Alexandru. 

Au urmat clipe de groază pentru întreaga familie. Bebelușul a fost internat de urgență, i-au fost făcute analize peste analize și a început tratamentul cu citostatice. 

„E foarte greu pentru un copil atât de mic. Trebuie să îl ții la recoltări de analize, tu ca părinte trebuie să înduri clipe de neimaginat. E extrem de dificil să îți vezi copilul abia născut că trece printr-un chin atât de mare. Avea branule și hematoame pe mânuțe, piciorușe… Cumnata mea a îndurat cel mai mult, asistând 24/24 de ore la toată suferința lui. Ți se rupe sufletul ca om, dar ca mamă!…” ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi Gabriela. 

Pentru că în țară medicii nu-i dădeau decât 20% șanse de supraviețuire micuțului Alexandru, părinții au decis să plece în Italia. Fără permis de muncă, fără bani, fără cunoștințe, doar cu câteva haine și salariul lui Eugen  - de mecanic auto - pe două luni, familia Popescu a pornit într-o luptă contra cronometru pentru viața fiului lor. 

„Nimeni nu te poate asigura că te vindeci de această boală, dar la fel nimeni nu trebuie să îți spună că nu ai șanse. Dovadă stă evoluția lui Alexandru din ultimele luni. Internat într-un spital pentru copii din Roma, finuțul meu a fost supus imediat unui tratament personalizat cu citostatice. Greață, vărsături, erupții pe tot corpul, afte în guriță, febră… Nu știu cum un copil atât de mic poate să suporte toate acestea, iar mama lui să fie tare lângă el, să se roage neîncetat ca ziua ce urmează să fie puțin mai bine… ” 

Însă puțin câte puțin starea lui Alexandu s-a îmbunătățit. Ultimele puncții au ieșit curate, iar părinții au acum puterea să se gândească la luminița de la capătul tunelului. Bebelușul a început ședințele de imunoterapie, iar cât de curând trebuie supus unui transplant de măduvă. Medicii vor să diminueze astfel riscul unei recidive. Intervenția va fi suportată de statul italian pentru că părinții lui Alexandru au reușit să încheie o asigurare de sănătate pe numele copilului pentru care plătesc 2.000 de euro pe lună. Au însă nevoie de bani pentru a putea acoperi cheltuielile lunare, ce includ chiria, întreținerea, transportul și nevoile zilnice ale unui copil de 11 luni, pe durata tratamentului și a transplantului de măduvă necesar. Vorbim de nu mai puțin de 20.000 de euro.

În sprijinul acestei familii greu încercate, Asociația Salvează o inima a inițiat o campanie de strângere de fonduri. 

„În momente de cumpănă, ca acestea, când viitorul pare atât de fragil, speranța și rugăciunile noastre se îndreaptă către toți oamenii cu suflet mare care de-a lungul timpului și-au ajutat semenii aflați în nevoi. Să vedem cum un bebeluș de numai 11 luni e nevoit să înfrunte atâta durere, fără să renunțe însă la luptă, ne arată ce înseamnă de fapt puterea adevărată. Fiecare zi în care Alexandru îi răspunde mamei sale cu un zâmbet este o binecuvântare. Doar împreună putem să-i aducem zâmbetul pe buze în fiecare zi” - Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.

Pentru donații din partea companiilor accesați: https://salveazaoinima.ro/alexandru-popescu/

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ” Cod de înregistrare fiscală: 31015982 Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001 Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001 Cod SWIFT: BTRLRO22 Cod BIC: BTRL Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să specificați în transferul bancar, la detaliile plății, numele: ALEXANDRU POPESCU

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Bebeluș
DorohoiNews.ro, 05-03-2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

Ofer spre închiriere spațiu comercial

Ofer spre închiriere spațiu comercial
Inchiriez spatiu comercial,35mp,situat in zona piata Plevna din Dorohoi,cu toate utilitatile. Relatii ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro