Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Departamentul Pro-vita al Protopopiatului Dorohoi vă invită la „Marșul pentru Viață”, care va avea loc sâmbătă, 30 martie 2024, la Dorohoi tema ediției din acest an fiind „Construim împreună pentru viață”.
Cea de-a V-a ediție a acestui eveniment, ce va începe la ora 12.00 în Parcul Cholet Dorohoi și reprezintă punctul culminant al activităților proiectului Luna pentru viață.
Luna pentru viață se organizează în perioada 1–31 martie, de către Biroul Provita al Protopopiatului Dorohoi, în colaborare cu parohiile și unitățile școlare din zona municipiului Dorohoi, având aceeași temă ca a marșului.
Acest eveniment, care se desfășoară atât la nivel național cât și internațional urmărește să promoveze o cultură pro viață în rândul copiilor și tinerilor bazată pe următoarele valori: viața umană de la începuturile sale (de la concepție), ca valoare supremă; familia, ca centru al organizării sociale; educația, ca instrument pentru dezvoltarea personală; credința în Dumnezeu, ca fundament al întregii vieți.
Programul evenimentului este următorul:
Ora 12.00-12.30 primirea participanților;
Ora 12.30-14.00 activități interactive și ateliere cu tematică provita pentru copii și părinți;
Ora 14.00 -15.00 plecare din Parcul Cholet spre Catedrala Dorohoi pe următorul traseu: Bulevardul Victoriei, str. Dimitrie Pompei, pietonal str. Grigore Ghica, Catedrala Dorohoi.
Fiecare viață e un dar către lume, pe care suntem chemați să îl ocrotim, sprijinind mama care îl poartă!
Vă așteptăm cu drag pentru a petrece un timp frumos împreună părinți, copii, tineri și bunici deoarece doar împreună,uniți vom reuși „să construim împreună pentru viață”!
Biroul ProVita din cadrul Protopopiatului Dorohoi
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.