Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Trupa de Teatru „AMICII” a Clubului Copiilor Dorohoi împreună cu Asociația E CEVA BINE vă invită pe 18 octombrie 2024, ora 18:00, la Sala de festivități G.P. Ștefan cel Mare și Sfânt din Dorohoi la un spectacol realizat de tinerii membri ai trupei în cadrul proiectului Dezvoltarea Durabilă văzută prin lentila artei – Festival național de artă 2024, Ediția a II-a.
Propus și implementat de Asociația E CEVA BINE pentru Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, proiectul își propune ca, folosind arta ca instrument de educație și vehicul de promovare formală și informală, să îi familiarizeze pe copiii și adolescenții din toate regiunile țării cu Strategia Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și a celor 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Agendei 2030, adoptată prin Rezoluția Adunării Generale a ONU.
La Dorohoi, mentorați de profesorii coordonatori Irina-Maria Miron și Marcel Dupu, tinerii au ales să reprezinte artistic obiectivele 3, 4 și 5
3. Sănătate și bunăstare
4. Educație de calitate
5. Egalitate de gen
Drept mediu artistic, au ales piesa Minunea după R.J. Palacio. Apoi au beneficiat de consiliere artistică, supervizată de Alexandru Nagy, pentru a pregăti reprezentația pe care urmează să o vedeți pe 18 octombrie.
Veniți să îi aplaudați pe tinerii artiști care vor evolua pe scenă: Cezar Antonaș, Lucia Cotrobei, Elisa Bălinișteanu, Ciprian Pulhac, Adelin Grădinaru, Maria Simian, Maria Onofrei –Ștefan Onofrei, Alexandru Carp, Ionuț Manole, Ștefania Horopciuc, Ioana Vasile, Raichel Malenchi, Andrei Posteucă, Anamaria Gușilă.
Lor și comunității care va primi mesajul lor, domnul consilier de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, le-a transmis: „Mă bucur că sprijinim, din nou, un proiect care pune accent pe artă ca vehicul de a transmite informații valoroase despre sustenabilitate. La fiecare dintre piesele de teatru puse în scenă în anii precedenți am observat că tinerii sunt foarte receptivi și foarte încântați. Avem nevoie de o nouă generație care să fie apropiată de arte și să își dorească un viitor sustenabil. Iată că aceste elemente se îmbină armonios și că vom avea ocazia, din nou să, arătăm că dezvoltarea durabilă este despre implicare, optimism și creativitate în toate aspectele vieții”.
Președintele Asociației E Ceva Bine, Iulian Văcărean, a urmărit cu atenție fiecare etapă a proiectului și transmite: ˝Tinerii de astăzi, copiii, sunt mult mai deschiși la frumos și artă, însă fără a trece nepăsători pe lângă temele majore ale viitorului. Pentru ei educația nu mai este doar o catedră și câteva bănci într-o clasă. Educația este o formă de adaptare la un viitor acum necunoscut, dar care prin acțiuni inteligente și calculate nu are cum să nu devină un viitor mai bun, un viitor sustenabil.˝
Vă invităm deci să participați și să fiți receptivi la mesajele transmise de tinerii ariști, care vă promit o experiență teatrală care vă va da de gândit. Arta este cel mai bun ambasador al ideilor care vor schimba lumea și felul în care ne gândim la ea!
Proiect finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă.
Asociația „E Ceva Bine” este un ONG al cărui scop este dezvoltarea de proiecte cultural-social-educaționale care să genereze un efect pozitiv în comunitate și schimbare socială prin artă. Identificând tema, problema și/sau grupurile țintă, Asociația gândește proiecte și programe care prin activități de educare prin artă intervin în mediul imediat. Proiectele desfășurate de Asociația E Ceva Bine sunt cunoscute atât la nivelul Bucureștiului, dar și național și internațional, datorită impactului pozitiv pe care l-au avut asupra grupurilor țintă și în comunitate, datorită originalității lor și nu în ultimul rând prin campaniile de promovare de succes. Asociația a primit de asemenea prestigioase premii în cadrul Galei Societății Civile și Galei Asociațiilor Comunitare.
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.