Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) oferă 70 de locuri de muncă la culesul produselor agricole(sparanghel, căpșuni), 150 de locuri pentru vînzarea produselor agricole și 60 de posturi pentru bucătar, cameriste, ospătari, ajutor în bucătărie și ajutor în gastronomia de sistem respectiv(Mc Donald’s, Burger King, KFC, Vapiano, Losteria) în Germania.
Pentru cele 70 de locuri la culesul produselor agricole şi pentru cele 150 de locuri sînt solicitate femei și bărbați care posedă experiență în agricultură, condiţie fizică bună şi cunoștințe de limba germană. Solicitanții care vor desfășura activitatea de cules este necesar să dețină cunostințe de bază ale limbii germane. Cei care vor să lucreze ca vînzători trebuie să dețină cunoștințe avansate, deoarece vor intra în contact cu clienții. Salariul oferit este de 800 euro net lunar, după reținerea asigurărilor sociale, a impozitului, cazare și masă. Timpul de lucru este de 40-50 de ore pe săptămînă. Angajarea se face pentru perioada aprilie-iunie.
De asemenea, sunt oferite potențialilor aplicanți un număr de 60 de posturi pentru următoarele meserii: bucătar/bucătărese, cameriste, ospătari, ajutor în bucătărie, ajutor în gastronomia de sistem. Sunt solicitate persoane cu calificare profesională încheiată sau experienţă în domeniul gastronomic. Cei interesați trebuie să deţină cunoștințe de limba germană de bază, nivel B1/B2, pentru personalul auxiliar şi cunoștințe extinse nivel C1/C2 pentru personalul de specialitate. Experiența profesională constituie un avantaj. Angajarea se face pentru perioada mai-noiembrie. Timpul de lucru este de 40 de ore pe săptămînă cu posibilitatea de a efectua ore suplimentare. Salariul oferit este de 1200-1500 euro brut pe lună pentru personalul auxiliar și 1500-2000 de euro brut pe lună pentru personalul de specialitate. Cazarea este asigurată de către angajator (gratuit sau negociabilă).
Relații suplimentare pot fi obținute la compartimentul consiliere EURES din cadrul AJOFM(Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă) Botoșani – 0231536791. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)
Autor: DorohoiNews.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.