Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ambulanta

Nouă cetăţeni români, între care trei copii, răniţi în urma accidentului produs în Franţa în urmă cu zece zile, au fost aduşi miercuri seară la Iaşi cu un avion militar, victimele fiind preluate apoi de ambulanţe şi transferate la trei spitale ieşene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Repatrierea celor nouă victime s-a făcut cu un avion militar, pus la dispoziţie de Ministerul Apărării Naţionale.

Aeronava a plecat în cursul dimineţii de miercuri din Bucureşti către Franţa, unde i-a preluat pe cei nouă cetăţeni români internaţi în spital, apoi a revenit în ţară, aterizând în cursul serii pe aeroportul din Iaşi.

Mai multe ambulanţe au preluat victimele pe aeroportul ieşean şi le-au transportat către trei spitale din Iaşi.

"Sunt nouă persoane aduse din Franţa la Iaşi, şase adulţi şi trei copii. Minorii au fost internaţi la Spitalul de Copii «Sfânta Maria» din municipiu. Cinci adulţi au fost duşi la spitalul «Sfântul Spiridon», iar o altă persoană rănită, o femeie, a fost transferată la Spitalul de Pneumoftiziologie", a declarat medicul Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi. Ea a precizat că starea tuturor pacienţilor, originari din judeţul Suceava, este stabilă.

"Au fost trataţi în Franţa. Pacienţii sunt cu fracturi, contuzii, luxaţii şi plăgi", a mai spus medicul ieşean.

Pe aeroportul din Iaşi au fost prezenţi la acţiunea de repatriere atât ministrul român de Externe Titus Corlăţean, cât şi Raed Arafat, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii.

"Am fost prezenţi la această acţiune de repatriere pentru a ne asigura că toate procedurile s-au desfăşurat corespunzător. Zborul a decurs fără incidente, cele nouă persoane fiind asistate permanent de personal medical specializat", a declarat ministrul de Externe, Titus Corlăţean.

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a spus că mai există pacienţi români internaţi în spital în Franţa, în cazul cărora medicii francezi nu au recomandat externarea şi transportul lor în ţară.

"Colaborăm cu cadrele medicale din Franţa pentru a vedea dacă este necesară organizarea unei alte misiuni de repatriere", a afirmat medicul Raed Arafat.

Ministerul Afacerilor Externe, prin Unitatea de Alertă din cadrul Centrului Consular de Crize, a organizat miercuri, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale şi al SMURD, o acţiune de repatriere a cetăţenilor români, victime ale accidentului rutier din sudul Franţei, care a avut loc în data de 2 septembrie 2012.
La bordul aeronavei militare s-a aflat şi un diplomat care a acordat asistenţă consulară de specialitate, în conformitate cu legislaţia în vigoare, precum şi un echipaj SMURD format din trei medici şi patru asistenţi medicali care au asistat pacienţii pe timpul transportului.

Acţiunea a fost finanţată integral de Ministerul Afacerilor Externe, din suma alocată MAE, prin Legea bugetului de stat pe anul 2012, destinată gestionării crizelor, alertelor consulare şi reacţiilor rapide.

"Dorim să mulţumim în primul rând autorităţilor franceze pentru sprijinul neîntârziat pe care ni l-au acordat încă de la producerea nefericitului accident, dar şi comunităţii românilor din Franţa care s-a implicat voluntar în acţiunile de întrajutorare a semenilor lor, dovedind încă o dată că românul are spirit solidar. Vom continua să acordăm tot sprijinul necesar cetăţenilor români care au rămas internaţi în unităţile spitaliceşti din Franţa, până când starea lor va permite repatrierea", a afirmat Corlăţean într-un comunicat de presă remis de MAE.

Accidentul din 2 septembrie s-a soldat cu moartea unei fetiţe românce şi rănirea altor 42 de români, autocarul cu care aceştia se deplasau răsturnându-se pe autostrada A8, în sudul Franţei. Câţiva dintre răniţi vor rămâne internaţi în spitale franceze. Sursa: ziare.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ambulanta
DorohoiNews.ro, 13-09-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului grupei FLUTURAȘII de la GPP „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi
Colectivul grupei FLUTURAȘII de la Grădiniță cu Program Prelungit  Ștefan cel Mare și Sfânt" ...

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Închiriez garsonieră, zonă centrală

Închiriez garsonieră, zonă centrală
Inchiriez garsoniera zona centrala situata la parter str. Dumitrie Pompeiu relatii la Tel. 0748993952

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari

Vând loc de casă la ieșire din Dorohoi - Pascari
Vand avantajos loc de casa 992mp la iesire din Dorohoi - Pascari. Terenul dispune de gaz, apa, canal, ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro