Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Un proiect aflat în lucru la Direcţia Poliţiei Rutiere urmăreşte să implice preoţii şi primarii din mediul rural în programele de educaţie rutieră a pietonilor.
Direcţia Poliţiei Rutiere urmează să ia legătura cu preoţii şi primarii din afara oraşelor pentru ca, în timpul slujbelor de duminică ori cu diverse ocazii când au loc adunări populare, să dea oamenilor sfaturi care să-i ajute să nu devină victimele unor accidente de circulaţie, mai ales că, de cele mai multe ori, incidentele rutiere produse în afara localităţii, pe şosea, au urmări extrem de grave.
Pentru că educaţia rutieră în rândul adulţilor este dificil de făcut în mediul rural, unde nivelul de instruire al locuitorilor este redus, reprezentanţii Direcţiei Poliţiei Rutiere urmăresc să-şi transmită programele preventive prin intermediul preoţilor şi al primarilor, aceştia fiind persoanele în care oamenii de la ţară au cea mai mare încredere şi care au toate şansele să fie luaţi în serios.
Referitor la tragediile rutiere produse în afara oraşelor, în care au fost implicaţi pietoni, comisarul-şef Lucian Diniţă declara, într-o conferinţă de presă, că multe dintre accidente se produc din cauza inconştienţei pietonilor. Mai mult, 5,5 la sută din numărul total al pietonilor loviţi de maşini erau beţi, unii dintre ei având în sânge o alcoolemie de până la trei la mie, ceea de înseamnă că aceştia erau în pragul comei alcoolice.
Consumul excesiv de alcool, interzis de preoţi
"Un exemplu incredibil de inconştienţă a unui pieton, este cazul unei persoane care îşi mâna pe şosea cele două vaci. O vacă mergea pe un sens, una pe celălalt sens. Ca nu se piardă una de alta, stăpânul le legase cu sfoară, iar el, la rândul lui, se prinsese cu o frânghie de una dintre ele, pentru ca animelele să nu se îndepărteze. Şoferul unei autoutilitare nu a observat sfoara dintre cele două vaci, iar animalele şi stăpânul lor au murit pe loc", a explicat Diniţă. Sursa: ziare.ro
23.09.2012 la 08:28
sa inteleg ca la Politie urmeaza sa se tina predici? Mai bine ar iesi politaii pe traseu, ar amenda lumea si sa vedeti cum se rezolva treaba. Insa atata vreme cat chiar in coasta Politiei Dorohoi, din fata ei catre Sacramento, s-a facut parcare pe partea carosabila, oamenii inteleg ca e bine sa parcheze masinile in zonele care le convin, netinand cont de faptul ca altii pot face accident deoarece nu au vizibilitate sau nu au unde sa se retraga cand depasesc coloana de masini.Daca Politia s-ar interesa mai mult, inclusiv de starea drumurilor, existenta parcarilor, pedepsirea celor vinovati etc, nu cred k preotii ar trebui sa faca educatie rutiera.Apropo, ce-i cu placintele alea supradimensionate de pe bulevard, numite giratorii, care incurca circulatia??
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.