Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi a marcat joi, 16 noiembrie 2017, un eveniment de suflet din cadrul proiectului „Toți pentru unul, unul pentru toți”: primul meci amical de handbal între elevi și profesori.
Chiar dacă miza nu a fost câștigarea vreunui campionat sau vreo medalie, meciul, arbitrat de domnul profesor Mandache Vasile (profesor Educație fizică și sport), a stârnit pasiuni și s-a jucat corect. Suporterii, elevi și profesori, au privit meciul cu bucurie, zâmbete și entuziasm.
Echipa elevilor a fost formată din Adnana Posteucă, Oana Leonte, Baciu Sandra și Dumitraș Patricia din clasa a XII-a D și Bianca Batîr, Diana Hurmuz și Sabina Bortă, din clasa a XII-a F.
Echipa profesorilor a fost alcătuită din Pavel Daniela (profesor Limba Română), Jîșcanu Claudia (profesor Limba Franceză), Cucoreanu Gianina (profesor Limba Engleză), Ignat Luminița (profesor Socio-umane), Ifrim Monica (profesor Limba Engleză), Gherman Willy (profesor Chimie) și Hîrtopeanu Răzvan (profesor Educație fizică și sport), doamnele profesor Nicorici Sonia (profesor Chimie), Lipșa Crina (profesor Geografie) și Drăghici Cristina (profesor Informatică) aducând un plus de încredere și determinare ambelor echipe. Momentele antrenante, energice și vesele au fost surprinse de elevul Sebastian Mihai (clasa a XII-a F).
„Am rămas plăcut surprinsă când am auzit propunerea acestui proiect și l-am susținut cu mare drag. Mi-a făcut, de asemenea, o mare onoare și plăcere să fac parte din echipa adversă profesorilor pe care, de această dată, nu i-am văzut în postura de la catedră ci așa cum sunt în afara școlii. Am reușit să creăm împreună o atmosferă inedită, chiar surprinzătoare pentru elevi deoarece școala noastră nu s-a mai întâlnit cu o astfel de competiție și de care, după părerea mea, dragul nostru colegiu avea nevoie. Sper și chiar îndemn ca inițiativa din acest an să devină o tradiție în liceu deoarece este o experiență minunată atât pentru profesori cât și pentru elevi.” (Bianca Batir)
„A fost ceva total diferit. Nu mă așteptam ca profesorii să fie atât de cool în afara programului școlar. Mi-aș dori să avem astfel de activități mai des, îmi place că putem să observăm și cealaltă latură a omului din fața noastră.” (Sabina Bortă)
„Am fost foarte entuziasmată încă de când s-a făcut propunerea și nu mă așteptam ca profesorii să fie atât de implicați. A fost o experiență diferită și foarte distractivă. Sper să se repete.” (Diana Hurmuz)
„Mi-a plăcut extraordinar de mult și a fost foarte interesant să fie o altfel de relație dintre elev și profesor! Am apreciat enorm că s-au implicat și au dat tot ce au avut mai bun, dar cred că pe lângă această implicare a profesorilor, cât și a elevilor, ambele „tabere” s-au distrat.” (Adnana Posteucă)
(prof. Monica Ifrim, responsabil Comisia pentru promovarea imaginii școlii)
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.