Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Minifotbalul românesc se pregătește de sărbătoare, așa cum se întâmplă de 5 ani încoace în România. La capătul unui an competitional în care peste 25.000 de jucători legitimați la peste 1.000 de echipe care activează în acest moment în 36 de campionate de pe tot cuprinsul țării și-au disputat cupa și campionatul competițiilor locale, câștigătoarele calificându-se pentru fazele naționale de la Sibiu și de la Timisoara. Astfel, în perioada 23-26 iunie, Federația de Minifotbal din România va organiza la Sibiu cea de-a II-a ediție a Cupei României la Minifotbal, iar în perioada 30 iunie-3 iulie, cel mai important eveniment al minifotbalului românesc, Turneul Național de Minifotbal, ediția a V-a, va fi găzduit de Timișoara.
Organizată sub egida Federației de Minifotbal din România, Cupa României la Minifotbal va debuta vineri dimineața la Sibiu cu faza grupelor, urmând ca după disputarea fazelor eliminatorii, duminică seara să aibă loc, într-un cadru festiv, finala care va decide marea câștigătoare. Deținătoarea trofeului este echipa Cipricom din Zalău, formație care reprezintă unul dintre cele mai puternice centre ale minifotbalului din țara noastră.
“Minifotbalul românesc este pe un continuu trend ascendent, anul competițional 2010-2011 care se va încheia în această vară cu cele două turnee finale, fiind, fără îndoială, cel mai fructuos din toate punctele de vedere”, ne-a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România. “Naționala României de minifotbal a câștigat de o manieră categorică primul campionat european organizat la Bratislava, moment în care am înțeles că acest sport a adunat adevărate valori sportive. Tineri și mai puțin tineri, amatorii de minifotbal joacă zeci de etape de campionat, fiind dedicati acestui sport chiar daca plouă, ninge sau este caniculă, sunt sportivi pasionați, exclusiv amatori, care prin efortul lor, jocul de echipă, dar și prin valorile individuale fac ca meciurile de minifotbal să fie un real spectacol, fapt demonstrat și de numărul mare de spectatori.”
Anul acesta cele 28 de echipe participante la Cupa României vor fi împărțite în 7 grupe a câte 4, în etapa superioară calificându-se ocupantele primelor două poziţii în clasamentele grupelor, precum şi primele două echipe ocupante ale locului trei, cel mai bine clasate. Astfel, anul acesta Cipricom Zalău va avea o misiunea dificilă în a-și păstra titlul adjudecat în ediția precedentă de cupă. Pentru acest trofeu se vor mai lupta la Sibiu: RMC 24 Alba-Iulia, FC Coriolan Bacău, Klinker Braşov, Calia Press Bucureşti, Dream Mob Buzău, AS Secpral Cluj-Napoca, Magnolia Craiova, Alfa Team Cristur Deva, IPA Jandarmii Focşani, Ancora Galaţi, Phoenix Hunedoara, Nera Computers Iaşi, Săgeţile Albastre Otopeni, Dracii Roşii Mediaş, CS Dinamo Severin, Fenix Play Piatra Neamţ, Inter Oradea, Unirea Teleajen Ploieşti, Ambient Roman, reprezentanta din Satu Mare care se va decide zilele acestea, BarceRoma Sibiu, Univers 2000 Sibiu, Adistal Suceava, Euro Glia Nuşfalău Zalău, Steaua Micro 11 Târgovişte, Vlad Centrum Târnăveni şi AS WMT Giroc Timişoara.
”După cum se poate observa, este vorba despre formații care reprezintă județe din întreaga țară, un lucru care spune mult despre succesul pe care îl are minifotbalul în România, ca un sport care sparge bariere și construiește adevărate poduri de prietenie între toți minifotbaliștii, indiferent din ce colț al țării ar veni”, a încheiat același Răzvan Burleanu.
În prezent Federația de Minifotbal din România este prezentă în 32 de judeţe ale ţării, în această toamnă alte 7 judeţe noi adăugându-se pe harta minifotbalului din România. Pentru 2012 Federația îşi propune să angreneze cât mai multe judeţe din ţară în această competiţie naţională de minifotbal care se bucură şi de sprijinului fostului căpitan al echipei naţionale, Cristi Chivu şi care este destinată exclusiv amatorilor care după orele de muncă îşi fac timp pentru un meci cu prietenii, şi care acum au propria lor competiţie. (DorohoiNews.ro)
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.