Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Handbal (5)

Weekend încărcat cu emoții, speranțe și mult sport pentru elevii Școlii Gimnaziale „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi care au reprezentat, în premieră pentru școală, județul Botoșani la două competiții ale etapei zonale - Olimpiada Națională a Sportului Școlar.

Echipele de handbal fete gimnaziu coordonată de prof. Claudiu Agheorghiesei și fotbal băieți primar coordonată de prof. Vasile Mandache au dat piept cu reprezentantele celorlalte județe din partea de nord a Moldovei (Suceava, Neamț, Iași, Vaslui și Bacău), reprezentând județul cu demnitate, reușind obținerea a două mențiuni.

Astfel, în competiția de handbal fete, desfășurată la Onești, județul Bacău, elevele școlii au avut în prima zi ca oponente reprezentativele județelor Bacău și Neamț iar în cea de-a doua zi au dat piept cu reprezentantele județului Suceava. Chiar dacă au avut parte de trei jocuri echilibrate în care fetele s-au autodepășit și au lăsat senzația că puteau obține orice rezultat, reușind prestații foarte bune, acestea nu au fost suficiente pentru a asigura un loc pe podiumul Moldovei la sportul școlar.

Lot handbal fete:
- POSTEUCĂ DENISA NICOLETA
- BENCHEA MĂDĂLINA
- GAVRILESCU DIANA ALESIA
- BARABASA TIMEEA MARIA
- TANASĂ DENISA DUMITRIȚA
- APOSTOL MĂDĂLINA MARIA
- HUDIȘTEANU LORELAI FLORINA
- POROF ȘTEFANIA
- MIHALACHI ROBERTA
- MOȘNEGUȚU RALUCA ANDREEA
- FOCA ERICA IOANA
Prof. coordonator – Claudiu Agheorghiesei

În competiția de fotbal primar băieți, desfășurată la Liceul Pedagogic Botoșani, băieții au avut, de asemenea, prestații bune fiind foarte aproape de un podium zonal. În turneul de o zi s-au întâlnit pe teren cu reprezentantele județelor Iași, Suceava și Vaslui.

Lotul fotbal băieți:
- ADOCHIȚEI DAVID
- MURGU EMANUEL
- PASĂRE DARIUS
- NISTOR NICOLAS
- CICAL CRISTIAN
- BUTNARIU RUBEN
- PECUS YANNIS
- ROTARIU ADRIAN
- BRÎNZEI ELIAS
Prof. coordonator – Vasile Mandache

Felicităm pe această cale pe toți actorii implicați în obținerea acestor performanțe, copii, profesori, părinți dar și conducerea unității școlare.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Handbal (5)Fotbal (1)Fotbal (2)Fotbal (3)Fotbal (4)Handbal (1)Handbal (2)Handbal (3)Handbal (4)Handbal (6)Handbal (7)Handbal (8)Handbal (9)Handbal (10)Handbal (11)Handbal (12)Handbal (13)
DorohoiNews.ro, 19-04-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi prieteni stau de vorbă:
- Ce mai faci?
- Uite, m-a lăsat nevasta pentru cel mai bun prieten.
- Credeam că eu sunt cel mai bun prieten al tău…
- Acum e el…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Vând apartament cu 3 camere, mobilat și utilat complet

Vând apartament cu 3 camere, mobilat și utilat complet
Vând apartament cu 3 camere, etaj 1, central, deasupra magazinului Profi Dorohoi!! Se vinde mobilat ...

Angajăm lucrător fast-food

Angajăm lucrător fast-food
Rezervart Dorohoi angajează lucrător fast-food. Cerem și oferim seriozitate. Relații la telefon: ...

Societate comercială angajează. Vezi detalii!

Societate comercială angajează. Vezi detalii!
Societate comercială angajează băiat care știe să lucreze în aplicația E_transport (avize) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Închiriez garsonieră mobilată

Închiriez garsonieră mobilată
Ofer spre închiriere garsonieră mobilată și utilată în Dorohoi Cartier Plevna, str. Aleea ...

Angajăm Asistent Farmacie în Dorohoi

Angajăm Asistent Farmacie în Dorohoi
Farmacia Magistra cu o experiență de peste 20 ani angajează Asistent Farmacist cu experiență. Beneficii: - ...

Angajăm Farmacist în Dorohoi și / sau Darabani

Angajăm Farmacist în Dorohoi și / sau Darabani
Farmacia Magistra cu o experiență de peste 20 ani angajează Farmacist. Beneficii: - salariu competitiv ...

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!

Sincere condoleanțe din partea Direcției de Asistență Socială Dorohoi!
Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi este alături de doamna Claudia Chirilă, la decesul ...

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Colectivul Departamentului de panificație, din cadrul S.C. „Spicul 2” Dorohoi, împărtășește ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Cu durere în suflet, aducem la cunoștința rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților că ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro