Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Joc incredibil pe Municipalul din Botoșani, șase goluri, răsturnări de scor, două cartonașe roșii, însă rezultatul final nu e chiar cel mai bun pentru echipa locală, care rămâne fără victorie în actualul sezon.
Jocul începe practic de la 0-1, Voluntari reușește să marcheze la primul șut pe poartă. Corner de pe partea stângă executat pe colțul scurt, mingea este respinsă în centru, de unde Doru Andrei șutează în forță, prinde poarta iar Ducan se declară învins. Minutul 15 putea aduce desprinderea când o centrare a lui Nemec îl găsește total nemarcat pe Popescu în centrul careului dar acesta trimite milimetric pe lângă. Botoșani dă semne de viață în minutul 22 la un șut de la distanță al lui Florescu, minge ușoară însă pentru portarul ilfovenilor. Minutul 32 aduce încă o ocazie uriașă, Naser Aliji trimite o scăriță pe lângă poartă din situație de singur cu Ducan. Cum de regulă în fotbal ocaziile se răzbună, FC Botoșani reușește să răstoarne scorul în doar patru minute. Dican marchează cu o deviere cu capul în minutul 38 după o centrare a lui Florescu iar David, angajat perfect de același Florescu, preia pe piept și finalizează perfect cu exteriorul pe lângă portarul oaspeților iar la pauză echipa gazdă intră în avantaj.
Debutul reprizei secunde este unul halucinant. După doar 18 secunde, Popescu marchează și readuce egalarea după o fază în care defensiva gazdelor aparent încă nu ieșise de la cabine. Minutul 58 aduce încă o răsturnare de scor, Rață marchează după o lovitură de pedeapsă dictată ușor de Z. Kovacs, după un presupus henț al lui Dican, deși acesta avea brațul apropiat de corp. Minutul 60 aduce eliminarea lui Nemec pentru cumulul de cartonașe. Florescu egalează în minutul 72 după o acțiune individuală superbă dar, bucuria gazdelor durează foarte puțin, Pius fiind eliminat în minutul 76 pentru un cumul de cartonașe. La doar două minute, ilfovenii ratează o ocazie importantă, Ducan intervine la un șut din unghi. Meciul se încinge, se joacă pe contre iar FC Botoșani ratează uluitor, Dican e găsit de Florescu excelent în centrul careului de 6 metri dar bărbierește mingea care se scurge agonizant pe lângă poartă.
În al doilea minut de prelungire, Dumiter nu ajunge la un șut centrare a lui Florea și trece pe lângă minge deși avea poarta goală. Ducan intervine încă o dată la șutul lui Florea din scurt, în minutul al patrulea de prelungire.
Minutul 90+7 aduce încă o decizie cel puțin ciudată a aceluiași central din Carei. A doua lovitură de la 11m pentru ilfoveni, la ultima fază a jocului, dar Ducan face dreptate și parează. Un joc spectaculos în care FC Botoșani, deși echipa mai prezentă în joc, n-a avut luciditatea necesară pentru a obține prima victorie din acest sezon.
Autor: DorohoiNews.ro
Sursa FOTO: Ionuț Tăbultoc
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.