Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Joc destul de bun făcut de echipa locală la Ploiești, pe Ilie Oană, împotriva Petrolului, decis totuși de două neatenții în apărarea botoșăneană.
Deși diferența din clasament este una enormă, pe teren aceasta nu s-a simțit aproape deloc. Prima jumătate a partidei a fost sub semnul echilibrului, cu un FC Botoșani mai incisiv și mai dispus la efort, care face presing constant în jumătatea adversă și care are un joc de pase bun, ce nu de puține ori au reușit să destabilizeze defensiva adversă. La pauză totuși s-a intrat cu același scor ca la început, lipsind ocaziile clare de gol.
Jocul bun din prima repriză a fost însă anulat complet în primele zece minute din a doua parte, când practic s-a decis și destinația celor trei puncte. Minutul 52 aduce o lovitură liberă de pe partea dreaptă pentru un presupus henț al lui David. Reluările confirmă faptul că mingea îl lovește pe David în abdomen, eroare gravă a lui Flueran ce avea să ducă la deschiderea scorului. Țicu, iertat recent de suspendarea de 16 etape pentru accidentarea horror a unui jucător de la Hermannstadt șutează slab pe colțul lung dar același David „barbierește” mingea, care-l păcălește pe Ducan și intră în poartă. Și cum un necaz nu vine niciodată singur, după doar alte trei minute, Ducan iese haotic la o centrare simplă de pe partea dreaptă și nu reușește decât să împingă mingea la Grozav, care profită de gafa portarului Botoșaniului și înscrie în poarta goală.
Oaspeții acuză șocul dar își revin și împing ușor jocul spre poarta petroliștilor, ajutați și de retragerea acestora, aflați la adăpostul celor două goluri. Totuși, se joacă foarte mult la mijlocul terenului, fără nici un pericol pentru nici unul dintre buturi. Minutul 82 aduce o umbră de speranță, Florescu transformă o lovitură de pedeapsă după un henț al lui Țicu. Brusc mingile dispar de pe margine, jocul este din ce în ce mai fragmentat iar finalul este unul ușor de anticipat. Victorie la limită a Petrolului, deși echipa ploieșteană n-a impresionat ci a profitat de greșelile din defensiva Botoșaniului iar drumul spre liga a doua pare a fi din ce în ce mai greu de evitat de către formația locală, care, deși pare a fi în revenire de formă, nu reușește să acumuleze punctele necesare salvării.
Autor: DorohoiNews.ro
Sursa FOTO: gsp.ro
Se întâlnesc două prietene:
- Ce mai faci, dragă?
- Sunt supărată! Soţul meu m-a jignit serios!
- Cum aşa?
- L-am rugat să-mi dea 300 de euro ca să mă duc la un salon de înfrumusețare, el s-a uitat la mine și mi-a dat 500!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.