Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Regalul handbalistic continuă și în luna ianuarie. Dacă în decembrie, fanii sportului cu mingea mică au fost delectați cu campionatul mondial de handbal feminin, acolo unde reprezentativa României s-a clasat pe un dezamăgitor loc 12, în ianuarie este rândul băieților să lupte pe semicerc pentru glorie. 24 participante la turneul final dintr-un total de 38 prezente la începutul calificărilor își vor juca șansa pentru o medalie sau, după caz, pentru o clasare cât mai bună.
Germania va fi de această dată, pentru 19 zile, gazda celei de-a 16-a ediții a Campionatului European de handbal masculin care debutează miercuri, 10 ianuarie, ediție la care naționala României va fi prezentă, pentru a treia oară în istoria competițiilor europene inter-țări și pentru prima dată în ultimii 28 de ani. În 1994, în Portugalia ne-am clasat doar pe poziția a 11-a din 12 participante iar în 1996 în Spania, doar pe locul al 9-lea, tot dintr-un total de 12 participante.
Băieții lui Xavi Pascual au obținut cu mari emoții biletele pentru Germania după ce au terminat pe locul al doilea o grupă aparent facilă cu Austria, Ucraina și Insulele Feroe. Austria a dominat grupa și a terminat pe primul loc cu maxim de puncte iar România, Feroe și Ucraina au terminat la egalitate, fiecare cu câte patru puncte, naționala noastră fiind clasată pe poziția secundă datorită golaverajului mai bun.
Sorții le-au distribuit alor noștri o grupă extrem de dificilă, Grupa B, în care vor da piept cu adversare net superioare valoric, fapt ce va face aproape imposibilă depășirea locurilor ocupate la precedentele ediții la care am participat. Spania, Croația și Austria sunt echipele cu care România va disputa cele trei jocuri din grupă, în încercarea de a se clasa pe una din primele două poziții, locuri care asigură trecerea în următoarea etapă a turneului.
Programul naționalei României
Austria – România - 12 ianuarie, ora 19 00
România – Spania – 14 ianuarie, ora 19 00
Croația – România – 16 ianuarie ora 19 00
Lotul României pentru Campionatul European din Germania (10-28 ianuarie 2024) este format din jucătorii:
Ionuţ Iancu (Steaua Bucureşti), Dan Vasile (CSM Constanţa) – portari,
Nicuşor Negru (Dinamo Bucureşti), Sabin Constantina (Steaua), Alex Tărîţă (Steaua), Ionuţ Nistor (CSM Constanţa) – extreme,
Călin Dedu (Dinamo), Robert Nagy (Minaur Baia Mare), Adrian Rotaru (CSM Bucureşti) – pivoţi,
Robert Militaru (Dinamo), Dan Racoţea (Dinamo), Andrei Drăgan (CSM Constanţa), Gabriel Ilie (CSM Constanţa), Daniel Stanciuc (Dinamo), Gabriel Cumpănici (Minaur Baia Mare), Cristi Ghiţă (Potaissa Turda), Marius Sadoveac (Poli Timişoara), Liviu Caba (CSM Constanţa), Demis Grigoraş (Benfica), Andrei Buzle (Granollers) – linia de 9 metri (centri/interi).
Autor: DorohoiNews.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.