Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
FC Botoșani a plecat la Sibiu cu elan, entuziasm și așteptări mari după victoria de pe teren propriu din etapa trecută. Totuși, socoteala de a acasă nu s-a potrivit deloc cu cea din târg, astfel că, elevii lui Andone vin acasă învinși, dar, mai rău decât atât, nu au reușit să-și creeze nici măcar o singură ocazie clară de gol.
Jocul începe cum nu se poate mai prost. Balaure deschide scorul cu un șut pe colțul lung în minutul 10 după ce profită de o serie de gafe în apărarea botoșăneană. Sibienii continuă ofensiva iar în minutul 22, Dican îl închide perfect pe Paraschiv în colțul careului mic, păstrând scorul de pe tabelă la același nivel. După doar trei minute, Seto este găsit în poziție ideală la marginea careului de Paraschiv, șutează dar mingea trece milimetric pe lângă stalpul din stânga porții unui Ducan aflat pe postul de simplu spectator.
Al doilea mitan începe în aceeași notă de dominare a gazdelor iar în minutul 49, Paraschiv se distrează cu Sadiku, șutează, Ducan respinge mingea dar aceasta ajunge la același Balaure care dublează avantajul gazdelor. Prima șansă de gol și primul șut pe poartă al oaspeților vine în minutul 65, corner de pe partea stângă, mingea este prelungită pe colțul lung, de unde Sadiku reia, prinde poarta dar mingea este pe direcția portarului. În minutul 70 Balaure a fost aproape de triplă dar Ducan a avut o intervenție excelentă la un șut din interiorul careului. Ultima zvâcnire a botoșănenilor a fost marcată de Fulop, cu un șut de la aproximativ 30 de metri, mult pe lângă poarta lui Căbuz.
Rezultatul de astăzi pune și mai mare presiune pe echipa locală în lupta pentru salvarea de la retrogradare, mai ales pentru că în etapa următoare, jucătorii pregătiți de Andone vor avea pe teren propriu un meci aproape crucial pentru atingerea obiectivului propus, „derby-ul” moldovei, împotriva celor de la Politehnica Iași, vineri, 2 februarie de la ora 17:00.
Echipele de start
Hermannstadt: Căbuz – Butean, Găman, Bejan, Opruț – Balaure, Mino, Murgia, Jipa – Iancu, Paraschiv
Rezerve: Muțiu, Pop, Medina Etienne, Stoica, Antoche, Bărbuț, Bucuroiu, Biceanu, Oroian, Ciubotaru, Fonseca
Antrenor: Marius Măldărășanu
FC Botoșani: Ducan – R. Benzar, Sadiku, Miron, Țigănașu – Filip, Dican, Mitrov – Kaprof, Ilicic, Caputa Ferreira
Rezerve: Ureche, Șeroni, Petro, Adams, Creț, Dragomir, Dragu, Cioiu, Cărăușu, Rautu, Fulop
Antrenor: Bogdan Andone
Stadion: Municipal
Arbitru: – Horia Mladinovici (Bucureşti). A1: Mircea Orbuleț (București), A2: Alexandru Corb (Satu Mare) . Arbitru VAR: Andrei Chivulete (București). AVAR: Iuliana Demetrescu (Râmnicu Vâlcea)
R1: Bogdan Dumitrache (Bucureşti)
Sursa FOTO: gsp.ro
Autor: DorohoiNews.ro
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.