Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

galerie4

Suporterii echipei FCM Dorohoi s-a întâlnit ieri, 14 august 2011, începând cu ora 18.00 la Stadionul Municipal Dorohoi pentru a stabili detaliile organizatorice. Galeria va fi reprezentată de tinerii care fac parte din benzile de obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou şi anume: Plevna, Olinescu+Gară, Călinceni+Trestiana.

Aceştia se vor întâlni cu 30 de minute înainte de fiecare meci pentru a se organiza. Nicu Anton este cel care va superviza galeria, va răspunde de administrarea acesteia şi de materialele galeriei. „Noi suntem galeria şi trebuie să ne reprezentăm echipa ca nişte adevăraţi suporteri. Am stabilit deja lideri de cartier pentru a uni galeria. Din păcate nu vom însoţi echipa în toate deplasările, vor merge doar cei care nu vor ieşi din rând. Pentru deplasări scurte avem promisiunea d-lui primar Dorin Alexandrescu că ne va asigura transportul”.

Nicu Anton le-a recomandat tinerilor să nu îşi neglijeze serviciul punând galeria pe primul plan, ci să fie o alegere proprie, din pasiune pentru fotbal. Acesta va fi ajutat de Vasile Vieru(Lică) care va stabili un repertoriu al galeriei, dar şi o coregrafie.

Până atunci, prima etapă va fi organizarea pe culori a suporterilor. Suporterii din Plevna vor purta tricouri roşii, cei din Olinescu şi Gară au ales culoarea albă, iar cei din Călinceni şi Trestiana vor purta tricouri albastre. Galeria FCM Dorohoi va ocupa peluza Sud (cea de lângă ieşirea din stadion), iar galeriile oaspete vor ocupa peluza Nord (de lângă Servicii Publice Locale). Echipa va fi susţinută pentru prima dată de galerie pe 19 august 2011. (DorohoiNews.ro, Mădălina O.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

galerie4galeriegalerie1galerie2galerie3galerie5galerie6galerie7
DorohoiNews.ro, 15-08-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

15.08.2011 la 22:33

:))) carcotasii =))

15.08.2011 la 11:20

yoyo daca ar fi mai multi ca noi ! majoritatea sunt carcotasi si vor veni sa strice buna atmosfera din tribune prin jicnirele aduse galeriei si jucatorilor ! ca asa e in catunul nostru o mana de oameni nu incap si incep sa se manance intrei ei ! "carcotasi"

15.08.2011 la 11:01

fortza dorohoi...jos palaria pt toti suporterii;)

15.08.2011 la 10:55

[email protected] specificati ca vreti sa faceti parte din galerie si va dau acc !

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Cumpăr apartament

Cumpăr apartament
Cumpăr apartament cu 3 camere zona Plevna. Rog oferte decente raportate la orașul Dorohoi! Mulțumesc! ...

Vând mobilă de bucătărie

Vând mobilă de bucătărie
Vând mobilă de bucătărie. Detalii la telefon: 0747419169

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță

Sincere condoleanțe doamnei director, Paula Gavriluță
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” este alături de doamna director, Paula ...

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție

Vând Nissan Qashqai, automat, n-connecta, în garanție
Vand autoturism Nissan Qashqai: -an de fabricatie 2021, capacitate 1332 cm3, benzina, 156 CP, CUTIE AUTOMATA ...

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii „Spiru Haret” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de doamna profesoară, ...

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare

Vând teren în sat Saucenița, la limită cu Dealu Mare
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni

Vând teren în comuna George Enescu, satul Şipoteni
Vând teren situat în comuna George Enescu, satul Şipoteni, cu o suprafață de 35700 mp. ...

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea Organizației Municipale P.S.D. Dorohoi
Cu inimile cernite de durere, cu un mare regret și un gol imens în suflet, suntem alături de ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro