Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Sporting Suceava - FCM Dorohoi_18

După victoria din prima etapă(1-0) de pe teren propriu împotriva celor de la Ceahlăul Piatra Neamţ II, FCM Dorohoi a piedrut în faţa celor de la Sporting Suceava. Meciul s-a disputat ieri, 7 septembrie, de la ora 17:00, pe stadionul „Areni” din Suceava, în compania a aproximativ 300 de spectatori.

În debutul meciului cele două echipe, alături de brigada de arbitrii au intrat pe teren însoţiţi de un grup de copii care purtau un banner ce îndemna la fairplay.

FCM Dorohoi a început partida bine, meciul avand un ritm echilibrat, cu ocazii în ambele tabere. După prima jumatate a reprizei secunde, FCM Dorohoi a început să preseze, ocaziile de poartă înmulţindu-se. În minutul 26, Vrabie a avut o pătrundere bună pe partea dreaptă, finalizată cu un şut în plasa laterală. O nouă ocazie a dorohoienilor a venit în minutul 37 când Doboş a pătruns în careu şi a întors mingea pentru Vrabie care a şutat în blocaj. Sucevenii au replicat timid printr-o reluare cu capul în urma unei centrări, însă Roheţchi era la post şi a reținut fără probleme. Scorul la pauză a fost 0-0.

Repriza secundă a început cu ocazii de ambele părţi, încheiate totuşi fără succes. Meciul s-a destabilizat în minutul 68 când după o bâlbâială în careul FCM-ului, Buziuc reia din centrul careului şi înscrie pentru 1-0. FCM Dorohoi a mai primit o lovitură în minutul 75 când arbitrul i-a arătat cel de-al doilea cartonaş galben lui Boboc, pe motiv de simulare în careu. Meciul s-a reechilibrat numeric în minutul 85 când Ivan a luat roșu direct pentru un fault dur. Ultimile minute de joc i-a găsit pe dorohoieni în atac, încercând poarta adversă din toate poziție însă toate acestea au fost finalizate fără succes. Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-0. (Andrei B.)

Vezi Galerie FOTO completă de la meci, Click AICI!

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Sporting Suceava - FCM Dorohoi_18Sporting Suceava - FCM Dorohoi_02Sporting Suceava - FCM Dorohoi_04Sporting Suceava - FCM Dorohoi_14Sporting Suceava - FCM Dorohoi_22Sporting Suceava - FCM Dorohoi_23Sporting Suceava - FCM Dorohoi_25Sporting Suceava - FCM Dorohoi_26Sporting Suceava - FCM Dorohoi_30Sporting Suceava - FCM Dorohoi_41Sporting Suceava - FCM Dorohoi_43Sporting Suceava - FCM Dorohoi_44Sporting Suceava - FCM Dorohoi_51Sporting Suceava - FCM Dorohoi_54Sporting Suceava - FCM Dorohoi_56Sporting Suceava - FCM Dorohoi_58Sporting Suceava - FCM Dorohoi_60Sporting Suceava - FCM Dorohoi_63Sporting Suceava - FCM Dorohoi_64Sporting Suceava - FCM Dorohoi_66
DorohoiNews.ro, 08-09-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

09.09.2012 la 13:30

fcm dorohoi o echipa mediocra din pct de vedere al valorii lotului al jocului ..cu echipa asta sigur o sa-si indeplineasca obiectivul de promovare in B :)) sau mai degraba de retrogradare in D unde le este locul dupa jocul prestat !

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


– Cum a fost întâlnirea cu tipa de pe Facebook?
– Nasoală! Tipa a apărut într-un Rolls Royce Phantom din 1945.
– Păi asta-i o maşină extraordinară! Ce e rău în asta?
– Ea era primul proprietar…



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea personalului Spitalului Municipal Dorohoi
Întregul personal al Spitalului Municipal Dorohoi este alături de colegii nostri, as. Macovei ...

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)

Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete)
Cafeneaua CAF Dorohoi angajează barman / ospătar (fete). Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman - ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, conducători auto pe autobetoniere (cife)
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați și necalificați în construcție, ...

Vând grădină 1176 m.p.

Vând grădină 1176 m.p.
utilitati:temelie casa,garaj 6-6m.p. foisor 2-3m .acoperit,apa curenta,instalat electricitate,posibilitate ...

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi

Vând vilă mobilată și utilată în Dorohoi
Vând casă cu teren intravilan. Casa este compusă din : DEMISOL alcătuit din : garaj, cameră ...

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament cu 2 camere pe Bulevardul Victoriei
Apartament 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona Bulevardul ...

Închiriez apartament în Dorohoi

Închiriez apartament în Dorohoi
Inchiriez apartament cu 3 camere in zona plevnei cu toate utilitatile mobilat la partier. Pentru relatii ...

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi

Vând apartament cu 2 camere în Plevna, Dorohoi
Vând apartament 2 camere decomandate, suprafață 54mp, cărămidă, Et 2, GFP, ac, loc parcare ...

Ofer o cameră pentru închiriere

Ofer o cameră pentru închiriere
Ofer o cameră pentru închiriere, pentru o persoană singură. Relații la: 0756390674

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro