Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Avem și noi eroii noștri ! Românii care joacă minifotbal, un sport asemănator fotbalului, dar care se dispută pe terenuri cu gazon artificial de mai mici dimensiuni și cu reguli specifice, se pot lăuda cu al treilea titlul continental, câștigat de data aceasta într-o atmosferă electrizantă care dovedește că acest sport a adunat, deja, foarte mulți admiratori. Naționala României de minifotbal a terminat învingătoare în Campionatul European de Minifotbal – miniEURO Moldova 2012, disputat anul acesta la Chișinău, la capatul unei competiții care s-a disputat chiar în centrul orașului, pe un teren special amenajat chiar în Piața Operei Naționale.
"Echipa României a făcut istorie aici, în Republica Moldova, pentru că am devenit pentru a treia oara consecutiv campioni europeni, o performanță care cred că va fi imposibil de egalat vreodată", a spus Răzvan Burleanu, președintele Federației Europene de Minifotbal, dar și al Federației de Minifotbal din România.
Turneul a reunit cele mai bune 16 echipe de minifotbal din Europa, printre care Anglia, Germania, Turcia, Italia, Kazahstan, Cehia, Muntenegru și multe altele. România a avut un parcurs dificil, dar a crescut de la meci la meci și a reușit o finală de vis, în care a câștigat absolut meritat meciul cu Muntenegru. "Cea mai grea partidă a fost cea cu Moldova, din sferturile de finală, când știind că trebuie să câștigăm ca să mergem mai departe, ne părea rau că trebuie să învingem echipa Moldovei", a declarat Tiberiu Lajos, fostul arbitru international care are acum trei trofee împreună cu echipa României de minifotbal, în calitate de antrenor. Meciul cu gazdele a fost un adevărat spectacol din toate punctele de vedere, mii de basarabeni susținând deopotrivă echipa Moldovei, dar și pe cea a României.
Un alt succes formidabil al nostru este câștigarea de către brașoveanul Adrian Călugăreanu al titlului de cel mai bun jucător al campionatului european. Brașoveanul în vârstă de 24 de ani s-a remarcat în mod deosebit dintre sutele de sportivi veniți la Chișinău, fiind un real semn de întrebare de ce acest mare talent nu a fost băgat în seamă niciodată în fotbalul profesionist. Minifotbalul este o disciplina dedicată exclusiv amatorilor, în campionatele locale din Romania activând peste 35.000 de jucători legitimați, tineri și mai puțin tineri, printre care și mulți foști divizionari A, ca și membri ai echipei naționale de fotbal a României. Pe plan continental, minifotbalul este practicat de peste 600.000 de jucatori, iar faptul că țara unde acest sport este cel mai dezvoltat - Anglia - nu a reușit nici măcar să iasă din grupe la acest campionat european, face ca victoria României să fie cu atât mai valoroasă. "Suntem extrem de mândri de noi, de România, de spectatorii din Chișinău care ne-au purtat pe aripile victoriei meci de meci", a spus și Cristian Popa, căpitanul formației noastre, un tânăr care în viața de zi cu zi este avocat la Timișoara, iar în timpul liber iată că reușește, alături de alți băieți minunați ca și el, să aducă glorie României.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.