Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_11

Competiţia North East Karate Cup desfăşurată astăzi, 21 octombrie, la Sala Polivalentă din Dorohoi a fost un real succes.

După ce a fost dat startul competiţiei, în jurul orei 9:00, toţi concurenţii au ţinut să demonstreze că sunt cei mai buni şi s-au întrecut în cele două categorii de Kata şi Kumite.

Întreaga competiţie ce a ţinut până la ora 16:00 a fost supravegheată cu mare atenţie de instructorul Shihan James Field – 8 Dan, ISKF Technical Director si Tudorel Simion – 7 Dan, preşedintele ISKF Romania.

„Competiția mi s-a părut una de nivel mediu și a fost peste așteptări, având o participare destul de bună în comparaţie cu celelalte competiții naționale la care am participat. Sunt foarte bucuros că am reuțit să îl aducem pe James Field la Dorohoi și Botoșani şi sunt îmi pare bine că domnul primar, Dorin Alexandrescu și domnul deputat, Andrei Dolineaschi, au fost aproape de noi cu ocazia acestui eveniment.”,
a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Sergiu Mihoc, organizator al competiţiei.

Vezi lista câştigătorilor:


KATA Individual

CATEGORIA 6-8 ani/ 9-6 KYU FETE
Locul I   - Coșmănescu Julia
Locul II   - Popa Maria
Locul III   - Zecheru Oana

CATEGORIA 6-8 ani/ 9-6 KYU  BĂIEȚI
Locul I   - Filip Marco
Locul II   - Mihoc Eduard
Locul III   - Aparaschivei Sebastian

CATEGORIA 6-8 ani/ 5-1 KYU Băieți
Locul I   - Doboi Antal
Locul II   - Peticilă Radu
Locul III   - Arămescu Mircea

CATEGORIA 9-11 ani/ 9-6 KYU FETE
Locul I   - Paraschiv Monica
Locul II   - Dumitru Evelina

CATEGORIA 9-11 ani/ 5-1 KYU FETE
Locul I   - Palamariu Bianca
Locul II   - Mihoc Elisabeta Georgiana
Locul III   - Dulama Ingrid

CATEGORIA 9-11 ani/ 9-6 KYU BĂIEȚI
Locul I   - Solyan Attila
Locul II   - Avasiloaie Iulian

CATEGORIA 9-11 ani/ 5-1 KYU BĂIEȚI
Locul I   - Grecu Răzvan
Locul II   - Dobri Radu
Locul III   - Dodoț Andrei

CATEGORIA 12-14 ani/ 9-6 KYU FETE
Locul I   - Enache Ioana

CATEGORIA  12-14 ani/ 9-6 KYU BĂIEȚI
Locul I   - Răducan Vlăduț

CATEGORIA 12-14 ani/ 5-1 KYU BĂIEȚI
Locul I   - Lazlo Denis
Locul II   - Suciu Teodor
Locul III   - Rusu Vlad

CATEGORIA 15-17 ani/ 5-1 KYU BĂIEȚI

Locul I   - Lazlo Robert
Locul II   - Ban Zsillard
Locul III   - Stan Constantin

CATEGORIA  15-17 ani/ 4 KYU BĂIEȚI
Locul I   - Răducan Cristian

CATEGORIA  + 18 ani/  1 Dan FETE
Locul I   - Kozub Daniela
Locul II   - Stoica Bianca

CATEGORIA  + 18 ani/  1 Dan BĂIEȚI
Locul I   - Stoica Ovidiu
Locul II   - Ursu Dorel
Locul III  - Ioghen Mihai

CATEGORIA  + 18 ani/  5-1 KYU  BĂIEȚI
Locul I   - Chircan Vlad
Locul II   - Croitoru Iulian
Locul III  - Rusu Marian

Kata Sincron – echipe
Locul I   - BRAȘOV 1
Locul II   - COMARNIC 1
Locul III  - COMARNIC 2

KUMITE INDIVIDUAL

CATEGORIA 6-8 ani/ 9-6 KYU FETE

Locul I   - Popa Maria
Locul II   - Coșmănescu Julia

CATEGORIA 6-8 ani/ 9-6 KYU  BĂIEȚI
Locul I   - Rodinov Vlad
Locul II   - Cealenco Ivan
Locul III   - Mihoc Eduard

CATEGORIA 6-8 ani/ 5-1 KYU Băieți
Locul I   - Doboi Antal
Locul II   - Peticilă Radu
Locul III   - Hangan Mario

CATEGORIA 9-11 ani/ 9-6 KYU FETE
Locul I   - Dumitru Evelina

CATEGORIA 9-11 ani/ 5-1 KYU FETE
Locul I   - Dulamă Ingrid
Locul II   - Ban Karolina
Locul III   - Palamariu Bianca

CATEGORIA 9-11 ani/ 9-6 KYU BĂIEȚI
Locul I   - Tasciuc Nicolai
Locul II   - Zamfirescu Tudor
Locul III   - Avasiloaie Iulian

CATEGORIA 9-11 ani/ 5-1 KYU BĂIEȚI
Locul I   - Grecu Răzvan
Locul II   - Volontir Mihail
Locul III   - Acatrinei Ștefan

CATEGORIA 12-14 ani/ 5-1 KYU BĂIEȚI
Locul I   - Serblea Nicolae
Locul II   - Braga Nicu
Locul III   - Svet  Ilia

CATEGORIA  12-14 ani/ 9-6 KYU BĂIEȚI
Locul I   - Sava Florin
Locul II   - Gorgan Cosmin

CATEGORIA 15-17 ani/ 5-1 KYU BĂIEȚI
Locul I   - Bondariu Denis
Locul II   - Dovzii Vasili
Locul III   - - Lazlo Robert

CATEGORIA  + 18 ani/  9-6 KYU BĂIEȚI
Locul I   - Buta Cosmin
Locul II   -Rotaru Andrei

CATEGORIA  + 18 ani/  5-1 KYU  BĂIEȚI
Locul I   - Brițchi Ion
Locul II   - Croitoru Iulian
Locul III  - Chircan Vlad

CATEGORIA  + 18 ani/  1 Dan BĂIEȚI
Locul I   - Stoica Ovidiu
Locul II   - Lazăr George

KUMITE ECHIPE
Locul I   - MOLDOVA I.S.K.F.
Locul II   - BOTOȘANI
Locul III  -BRAȘOV  I.S.K.F. (Andrei B.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_11Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_01Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_02Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_03Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_04Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_05Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_06Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_07Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_08Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_09Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_10Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_12Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_13Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_14Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_15Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_16Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_17Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_18Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_19Competitie North East Karate Cup_Sala Polivalenta_Dorohoi_20
DorohoiNews.ro, 21-10-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

26.11.2012 la 20:02

RESPECT DOMNUL James Field,DEOARECE A FOST ALATURI DE NOI LA ACEASTA COPETITIE !

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...



PSD Botosani

DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro


PNL Botosani





PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

PSD Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025

Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025
Restaurant „Dealul Morii” organizează Revelion 2024-2025. Rezervări până în ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Josselin angajează brutar cu experiență

Josselin angajează brutar cu experiență
Suntem în căutarea unui brutar cu experiență pentru a se alătura echipei noastre! Dacă ...

Vând apartament cu 2 camere

Vând apartament cu 2 camere
Vand apartament 2 camere complet utilat. Relatii la telefon 0759182445

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament 2 camere, 48 mp +beci, str Grigore Ghica ( lângă liceu), scara din mijloc, ultimul ...

Închiriez garsonieră în Dorohoi

Închiriez garsonieră în Dorohoi
Închiriez garsonieră în Dorohoi. Detalii la 0743891007

Vând Peugeot 308, an 2010

Vând Peugeot 308, an 2010
Vând Peugeot 308, an 2010. Mai multe detalii la nr 0743317658

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat

Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere, complet mobilat
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere complet mobilat situat în blocul de langa Scoala ...

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune

Vând două fotolii + masă cu 6 scaune
Vand 2 fotolii noi,nefolosite si o masa cu 6 scaune din lemn masiv. Relatii la telefon: 0759182445

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro