Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Catalin Morosanu

Cel mai popular luptător român, Cătălin Moroşanu, va lupta în main-event-ul  celui de-al cincilea World Grand Prix al circuitului Superkombat, care va avea loc în premieră în Olanda, în oraşul de reşedinţă al legendarului Remy Bonjasky, Almere.

După ce în trecut a organizat gale în Germania, Muntenegru, Austria, Brazilia, Bulgaria, Italia şi Emiratele Arabe Unite, promotorul Eduard Irimia va pune în scenă pentru prima dată un eveniment în Olanda, patria kickboxului modern, ţara care a dat lumii cel mai mare număr de campioni mondiali în K-1.

„În ciuda numeroaselor oferte din străinătate, am încercat de fiecare dată să menţin produsul în România, însă nu o mai pot face în condiţiile în care nu suntem susţinuţi. Avem o expunere uriaşă, care poate asigura o vizibilitate enormă României şi totuşi puţini au înţeles potenţialul. Dacă vom fi ceruţi, aşa cum s-a întâmplat la Craiova, Reşiţa sau Galaţi, atunci vom organiza din nou gale în România", a explicat Eduard Irimia, preşedintele Superkombat.

Cu 38 de victorii şi 8 înfrângeri în palmares, Moroşanu vine după un succes înainte de limită în faţa grecului Giannis Stoforidis la Constanţa. De data aceasta, celui poreclit "Moartea din Carpaţi" îi va sta în faţă olandezul Brian Douwes, unul dintre cei mai buni sportivi din noua generaţie, care la 26 de ani se poate lăuda cu victorii în faţa lui Hesdy Gerges, Dzevad Poturak şi Firki Ameziane. De altfel, Douwes, care vine după trei succese consecutive, se poate lăuda şi cu un meci egal cu Rico Verhoeven, actualul număr 1 mondial la categoria grea.

„Nu voi sta la discuţii cu el, îl bat la el acasă de îi sună apa în cap! Am avut 10 zile pauză după meciul cu Stoforidis, iar acum am reînceput treaba. Mă voi răzbuna pe olandez fiindcă toată vara a trebuit să fac antrenamente în loc să merg la mare", a spus Moroşanu în stilul caracteristic.

Moroşanu nu va fi singurul român care va lupta în prima gală Superkombat organizată vreodată în Olanda şi transmisă în direct în 90 de ţări de pe 5 continente. Elevul lui Ciprian Sora, Cristian Spetcu (6 - 1 - 0), vicecampion mondial la amatori, îl va înfrunta pe marocanul Hamza Soesie într-un super-fight în limitele categoriei uşoare.

Evenimentul de pe 27 septembrie va avea loc la TopSport din Almere, un complex sportiv ultramodern inaugurat în urmă cu câţiva ani. Dacă în România, un bilet costă în medie 10 euro, cel mai ieftin tichet pentru a-l vedea pe Moroşanu în Olanda poate fi achiziţionat în schimbul a 35 de euro, iar aproape 1.000, din cele 4.500 disponibile, s-au epuizat deja în primele zile.

Programul complet al galei Superkombat World Grand Prix Olanda:

1. Turneu piramidal - Semifinala 1 - Categoria grea (+96 kg)
Tarik Khbabez (Maroc) vs Gurhan Degermenci (Turcia)

2. Turneu piramidal - Semifinala 2 - Categoria grea (+96 kg)
Patrick Veenstra (Olanda) vs Viktor Bugotzki (Germania)

3. Super-fight - Categoria uşoară (-63,5 kg)
Hamza Soesie (Maroc) vs Cristian Spetcu (România)

4. Super-fight - Categoria cruiser (-92 kg)
Hovik Tikranjan (Armenia) vs Clyde Brunswijk (Surinam)

5. Super-fight - Categoria supermijlocie (-80 kg)
Errol Koning (Surinam) vs Mohammed El Boulahiati (Maroc)

6. Super-fight - Categoria super-cruiser (-95 kg)
Redouan Cairo (Surinam) vs Ali Cenik (Turcia)

7. Super-fight - Categoria grea (+96 kg)
Brian Douwes (Olanda) vs Cătălin Moroşanu (România)

8. Turneu piramidal - Finala - Categoria grea (+96 kg)
Învingător Semifinala 1 vs Învingător Semifinala 2

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Catalin Morosanucatalin morosanu 1
DorohoiNews.ro, 20-08-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Unde mergi?
- O conduc pe soția mea la gară.
- Și de ce ești supărat?
- Dacă mă vede vesel, nu mai pleacă!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori

Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează 2 muncitori
Grupul de Firme LEADER - Fabrica de fose septice si rezervoare din polipropilena (cu distributie nationala) ...

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență

COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență
COMMANDO Dorohoi angajează barman-ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai multe detalii vă ...

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO

Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi - FOTO
Vând terenuri și clădiri în Dorohoi și împrejurimi: Teren intravilan pe strada ...

Colectivul clasei a V-a B transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul clasei a V-a B transmite Sincere condoleanțe!
Dragă Denis, Am aflat cu mare tristețe despre pierderea bunicii tale. În aceste clipe grele, ...

Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Direcției de Asistență Socială Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
În aceste momente grele, pricinuite de trecerea în neființă a mamei colegului nostru Voloseniuc ...

Apartament cu 3 camere în Dorohoi

Apartament cu 3 camere în Dorohoi
Vând apartament cu 3 camere, în Dorohoi, Calea Plevnei, etajul 3, renovat, AC, foarte bine ...

Vând Ford Mondeo 1.8, an 2000

Vând Ford Mondeo 1.8, an 2000
Vind Ford mondeo1 8 an 2000 256000 km stare buna itp valabil nov 1100 euro negociabil tel 0747862865

Vând apartament două camere, complet decomandat, pe Bulevardul Victoriei

Vând apartament două camere, complet decomandat, pe Bulevardul Victoriei
Vand apartament doua camere complet decomandat pe Bulevardul Victoriei langa Policlinică. Blocul din ...

Familia anunță cu durere trecerea în neființă a lui ŞLINCU VICTOR

Familia anunță cu durere trecerea în neființă a lui ŞLINCU VICTOR
Cu inimile împietrite de durere și cu multe lacrimi, ne luăm rămas bun de la dragul nostru soț ...

Colectivul Ocolului Silvic Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Ocolului Silvic Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Ne pare nespus de rau pentru pierderea suferita de d-l ing. Gherasim Vasile - seful Ocolului Silvic Dorohoi. ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro