Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
La o şedinţă de pregătire în sala de forţă a stadionului ”Iolanda Balaş”, stelista a suferit un accident urât. ”Mi-a căzut bara de haltere, cu 150 de kilograme, pe mână… Nu am reuşit să mă ridic cu ea. Mi-am prins mâna între bară şi o bancă. Am două degete fracturate. Am fost nevoită să-mi pun mâna în ghips”, ne-a spus sportiva care, în 2012 a fost Ambasador al României la Jocurile Olimpice de Tineret ce s-au desfăşurat la Innsbruck.
Alina urma să plece pe 2 noiembrie, în Poiana Braşov, pentru un stagiu montan, însă a fost nevoită să-şi întrerupe pregătirea. Ea speră să se vindece rapid, iar în decembrie să poată pleca în Croaţia pentru a-şi relua antrenamentele.
Clasată pe locul 7 în finala Campionatului European de anul acesta, de la Zurich, Alina Rotaru a fost mai apoi pe poziţia a doua la DecaNation, în Franţa, şi a reuşit să câştige World Challenge, la Zagreb. Ea a sărit 6,74 m la Naţionalele din iulie, ameliorând cu 11 centimetri cea mai bună performanţă din cariera ei la săritura în lungime. Sursa: ro.stiri.yahoo.com
- Nu ştii unde mi-e creionul?, îl întreabă un tip pe colegul său de birou.
- Ba da, după ureche.
- Omule, nu-mi complica viaţa. După care ureche?
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.