FCM Dorohoi a început anul în Liga a II-a cu un rezultat de egalitate în meciul ce a contat pentru cea de-a XVII-a etapă. Drorohoienii au disputat meciul împotriva celor de la Gloria Buzău sâmbătă, 28 februarie 2015, de la ora 11:00, pe stadionul „1 Mai” din Dorohoi.
Vezi componența echipelor de start:
FCM Dorohoi: Hărăguţă - Cososchi, Luca (cpt.), Grumezescu, Aug. Ivaşcă, Vrabie, Pavăl, Ghiviziu, A. Vlaicu, Al. Marin, Barabaş.
Gloria Buzău: Stoicescu - Ghinea, Ct. Vlaicu, G. Ghiţă, Dăniţă (cpt.), N. Popescu, G. Marcu, Cl. Dumitrescu, Drăguţ, Mug. Dedu, Pălimaru.
Meciul a debutat în forță pentru FCM Dorohoi care a forțat încă din primele minute. Prima ocazie importantă a meciului a venit în minutul 5 când FCM Dorohoi a avut un gol anulat după ce Alexandru Marin a înscris deși fusese semnalizat în offside. Dorohoienii au continuat să atace poarta buzoienilor iar în minutul 11 balonul a fost scos de pe linia porții cu capul, după un corner. Deși FCM Dorohoi s-a aflat mai mult în atac, cei care au deschis scorul au fost cei de la Gloria Buzău care în minutul 13 prin Dumitrescu a înscris cu un șut din lateral. După golul încasat, dorohoienii au dominat teritorial însă nu au reușit să marcheze. La pauză, scorul era 0-1.
Repriza secundă a fost începută foarte bine de FCM Dorohoi care a reușit și egalarea în minutul 50 prin Alexandru Marin care a șutat puternic de la 16 metri sub bara transversală. Jocul bun și ambițios al dorohoienilor a dus la întoarcerea rezultatului. În minutul 56, FCM Dorohoi a reușit să înscrie prin Robert Grumezescu care a reluat perfect cu capul după o centrare venită dintr-o lovitură liberă executată de Ivașcă. Buzoienii au replicat după numai șapte minute iar în minutul 63 Dăniță plonjează spectaculos, lovește mingea cu capul și o pune perfect în vinclul porții gazdelor. Gloria Buzău a forțat trecerea în avantaj și a mai avut o ocazie mare în minutul 75 când Pălimaru a trimis cu capul în transversală o centrare venită de pe partea dreaptă de la Dumitrescu. Dorohoienii au forțat și ei având câteva ocazii de gol însă buzoienii au fost cei care au dominat. Partida s-a încheiat cu scorul de 2-2.
În tribune, pe lângă cei aproximativ 600 de spectatori a fost prezent și Victor Mihalachi, finanțatorul echipei FCM Dorohoi. În următoarea etapă, FCM Dorohoi va întâlni în deplasare formația Farul Constanța. (Andrei B.)
Autor: DorohoiNews.ro
DorohoiNews.ro, 28-02-2015
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.