Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Centrul Europe Direct Botoşani în parteneriat cu Clubul Fotografilor FOCUS Botoşani, organizează azi, joi, 10 aprilie 2014, începând cu ora 17.00, vernisajul expoziţiei „Acţionează, ...
Trupa de teatru „Haris” de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, pentru a cincea oară câștigătoare a Marelui Premiu la Concursul Național „Creangă…la el ...
„În ţara asta plină de umor", Dar ocolită azi şi de noroc, O undă de tristeţe-şi face loc: Puţini se nasc şi mulţi sunt cei ce mor! Autor: Mihai Haivas
Începând cu data de 10 aprilie până pe data de 15 iunie se pot face înscrierile pentru Festivalul Naţional de Muzică folk pentru copii şi tineret SERI MELANCOLICE EMINESCIENE. Regulamentul ...
Îmi spun, privind spre ea uimit, Că-i umblă gura ca la ţarcă; De vină-i Noe, negreşit, Primind-o şi pe ea în Arcă! Autor: Mihai Haivas
Protopopiatul Dorohoi organizează prin departamentul de activități cu tinerii (filiala ATOR), în colaborare cu Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” și Casa de Cultură Dorohoi, conferința duhovnicească ...
Într-o ţară de corupţi Unde legea e prea blândă, E periculos să lupţi Cu şacali ce stau la pândă! Autor: Mihai Haivas Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu ...
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” a obţinut finanţare de la Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni pentru proiectul cultural ...
Sala Amfiteatru a Colegiului Național „Grigore Ghica” din Dorohoi a găzduit vineri, 4 aprilie, dezbaterea pregătită intens sub coordonarea doamnei Ifrim Monica după modelul World School Style „Prevenirea ...
Dacă nu-s dibace mâini, Spun, când haosul domneşte: Unde-i satul fără CÂINI, Mulţi se poartă azi CÂINEŞTE! Autor: Mihai Haivas
Prima zi a Festivalului de Teatru în Spații Neconvenționale - Doroga la Teatru! a punctat participarea a patru orașe, respectiv 5 trupe de teatru, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, IuluShow Iași, Bridge ...
Datorită Festivalului „Doroga la teatru” și condițiilor meteorologice nefavorabile, ședința cenaclului (prevăzută iniţial a avea loc în unul dintre parcurile oraşului), din ziua de sâmbătă ...
Din câte muze-n viaţa mea erau - Şi n-o să merg nicicând pe firul dramei - De-o vreme importanţă le mai dau Doar matematicii şi epigramei! Autor: Mihai Haivas
Deşi îl supără podagra, E cu femeile în gând: Chiar azi ceru, cam peste rând, Să-i compenseze şi Viagra. Autor: Mihai Haivas
Sâmbătă, 5 aprilie 2014, începând cu ora 10:00, în sala Casei de Cultură a Sindicatelor „Nicolae Iorga” Botoșani, se va desfășura Concursul Judeţean al cercurilor cultural-artistice ...
Festivalul de Teatru în Spații Neconvenționale – „Doroga la Teatru” a început vineri, 4 aprilie 2014, la ora 10:00, cu o conferință de presă susținută în Sala Amfiteatru ...
În perioada 17 martie-2 aprilie 2014, un grup de 20 de elevi şi studenţi de la seminariile teologice din Arhiepiscopia Iaşilor şi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi participă la un proiect ...
Casa de Cultură a Municipiului Dorohoi invită iubitorii de literatură la lectura publică susţinută de poetul şi eseistul Paul Gorban, duminică, 6 aprilie, începând cu ora 17:00. Evenimentul va ...
Că-s găuri multe-n buzunare, Ori în buget şi rău te frigi, Eu vin c-o simplă întrebare: De ce le-au pus şi la covrigi? Autor: Mihai Haivas
Astăzi va avea loc la Dorohoi deschiderea oficială a Festivalului de Teatru în Spații Neconvenționale - Doroga la Teatru. Conferința de presă de la ora 10:00 care are loc la Sala Amfiteatru a Colegiului ...
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” a pregătit spectacole pentru săptămâna 7–11 aprilie 2014, săptămână dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, ...
Trupa de dans Urban Force, coordonata de Tataru Cosmin, a fost prezenta pe data de 22 Martie 2014, la cuncursul national „Cupa Scolilor/Liceelor la Street Dance”, concurs in care au fost clasati pe locul ...
Asociația Nord anunță prima ediție a festivalului Zilele Nordului, care va avea loc la Darabani, județul Botoșani, în perioada 8-10 august 2014. Zilele Nordului oferă pasionaților de muzică, istorie ...
Toată ziua, meditaţii, Noaptea-n baruri schimbi locaţii, Iar de-ajungi mahmur în clasă Rişti să te trezeşti sub masă! Autor: Mihai Haivas
Festivalul de Teatru în Spații Neconvenționale „Doroga la teatru!” se va desfășura la Dorohoi în perioada 4-6 aprilie a.c. Evenimentul inițiat de cinci studenți ai Departamentului de ...
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” vă invită, duminică – 6 aprilie 2014 - de la orele 11 şi 12:30, să vizionaţi spectacolul „PUNGUŢA CU DOI BANI” de Ion ...
Recent, prof. Ilarion Mandachi, a „recuperat” din albumul donat în anul 1965, de către profesorul de limba română, Iancu N. Constantin, Muzeului Judeţean Botoşani, câteva fotografii ...
Bărbatu-i zise-n zi nefastă: Mai fă şi tu ceva, nevastă! Şi i-a făcut, pe loc, păgâna Din prag, plecând, un semn cu mâna. Autor: Mihai Haivas
Ziua Internațională a Romilor, care este sărbătorită în fiecare an la data de 8 aprilie, va fi organizată în acest an și la Dorohoi. Consiliul Local al municipiului Dorohoi a hotărât ...
E-o vorbă spusă cu mult rost, Ştiută de la moşul Pintea: Ca să-nţelegi cât eşti de prost, E necesar să-ţi meargă mintea! Autor: Mihai Haivas
Ziua păcălelilor, 1 Aprilie are origini îndelung disputate, istoricii considerând că obiceiul farselor este o împletire de obiceiuri populare locale specifice fiecărei ţări cu legende străvechi ...
Trei nopţi noi nu ne-am mai culcat, Aşa a fost, să vezi păcatul: Căci fiecare-am aşteptat, Ca celălalt să facă patul! Autor: Mihai Haivas
Festivalul egalității șanselor pentru copii și tineret „Inimi la unison” este un festival - concurs, organizat de Asociația Umanitară „INIMI LA UNISON” și Liceul Tehnologic Special ...
O nouă ședință a Cenaclului „Editor” a avut loc în ziua de vineri, 28 martie - 2014 la Casa Municipală de Cultură. Membrii cenaclului și-au exprimat satisfacția față de reușita participării ...
Femeii, care-i vorbăreaţă, Fă, Doamne, un efort şi schimbă, Ca ridurile de pe faţă S-ajungă undeva pe limbă! Autor: Mihai Haivas
Pe 26 martie 2014 o frumoasă zi de primăvară, ATOR (Asociația Tinerilor Ortodcși Români) Dorohoi împreună cu Seminarul Teologic „Sfantul Ioan Iacob” Dorohoi a organizat o conferință ...
Pot declara umanităţii, Că stau lejer de câţiva ani Pe-o culme a senilităţii, Visând, doar visul nu-i pe bani! Autor: Mihai Haivas
Primul spectacol sin stagiunea Teatrului Vasilache la Dorohoi, „Tigrişorul Pietrek” programat pentru sâmbătă, 29 martie 2014, ora 11:00, la Sala Teatrului din Dorohoi, s-a anulat, deoarece starea ...
Când totu-i haos şi declin, Sporind la unii disperarea, Făcându-i doar un singur plin, Maşinii îi dublezi valoarea. Autor: Mihai Haivas
În acest an, în luna aprilie, se pun bazele unui nou proiect cultural, drept pentru care va avea loc prima ediție a Festivalului „Doroga la Teatru!!!”. Evenimentul va avea loc în perioada ...
Primăria Municipiului Dorohoi, Consiliul Local Dorohoi, Casa Municipală de Cultură Dorohoi şi Clubul Copiilor Dorohoi, cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani, în colaborare cu Centrul Judeţean ...
Prin testamentul întocmit, Averea toată eu o las Amantelor ce m-au iubit, Iar soaţei dragi... ce-a mai rămas! Autor: Mihai Haivas
Duminică, 30 martie 2014, de la orele 11 şi 12,30 copii sunt invitaţi la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Vasilache” să vizionaţi spectacolul „Greierele şi furnica”. Regia şi scenariul: ...
Dintre evenimentele importante din viaţa oraşului în anul 1918 consemnăm în primul rând misiunea importantă pe care a avut-o regimentul 29 infanterie în cadrul căreia a eliberat mai ...
De vrei să ţi se-arunce, despre tine, Păreri „amănunţite", nu de bine, Încearcă doar, atunci când staţi la masă, Să-i spui zâmbind nevestei... că e grasă! Autor: ...